20 iul. 2024 | 11:02

Cât costă vigneta în Turcia în 2024. De unde poți achiziționa autocolantul HGS ca să nu iei amendă

Utile
Cât costă vigneta în Turcia în 2024. De unde poți achiziționa autocolantul HGS ca să nu iei amendă
Amenda este de 10 ori mai mare decât taxa de drum maximă

Mai avem cel puțin două luni de sezon, perioadă în care mulți aleg să-și achiziționeze sejururi în stațiunile de pelitoralul turcesc. Dar, dacă opțiunea de călătorie este cu mașina personală, este important de știut cât costă vigneta în Turcia în 2024, de unde poți achiziționa autocolantul HGS, astfel neavînd riscul să  iei amendă.

Cel puțin două luni de sezon estival pe litoralul turcesc

Deși din punct de vedere al prețurilor, și Turcia a avut parte de o creștere exponențială, cu toate astea numărul turiștilor a crescut în 2024. Conform celor mai recente date, sosirile de turiști în Turcia au crescut la peste 5 milioane în luna mai.

Cât costă vigneta în Turcia în 2024. De unde poți achiziționa autocolantul HGS ca să nu iei amendă

În aprilie, conform ministerului de resort turcesc, erau înregistrați aproximativ 3 milioane de turiști, atingând un maxim istoric de 7 milioane în iulie 2023 și un minim istoric de 2 milioane în aprilie 2020.

Dar, așa cum anunță touroperatorii, mai sunt cel puțin două luni de sezon în care sunt așteptați și alți turiști în stațiuni.

Află cât costă vigneta în Turcia în 2024

Deși drumul cu avionul este mai ieftin, relativ, mulți aleg să se deplaseze cu mașina personală. Dar, după cum bine știm, asta implică costuri puțin mai ridicate, odată cu combustibilul, și în al doilea rând cel legat de vignetă.

Trebuie menționat, pentru început, că în Turcia taxele de drum sunt percepute pe autostrăzile care leagă marile orașe, pe unele poduri și în unele tuneluri. Dacă dorești, poți economisi bani alegând drumuri alternative fără taxă în loc de autostrăzi cu taxă.

Cât costă vigneta în Turcia în 2024. De unde poți achiziționa autocolantul HGS ca să nu iei amendă

Cu toate acestea, nu poți traversa Bosforul gratuit, deoarece există numai poduri și tuneluri cu taxă care traversează strâmtoarea. Ca și în alte state, sistemul de taxare funcționează cu porți de taxare automate care detectează mașinile și colectează taxele în 3 moduri, după cum urmează:

  1. Dacă pe mașină există un autocolant special HGS, taxa de drum va fi colectată din contul aferent;
  2. În cazul în care este instalat un transponder (etichetă) OGS, valoarea taxei de trecere este încărcată pe etichetă;
  3. Dacă nu este instalat nimic, plăcuța de înmatriculare a mașinii este taxată.

Fiecare autostradă cu taxă are propriile tarife de trecere. Pentru confortul dumneavoastră, în tabelul de mai jos vom enumera tarifele de trecere pentru întreaga lungime a fiecărei autostrăzi pentru vehiculele din categoriile 1 și 2 și pentru motociclete.

Puteți calcula taxa de drum exactă pe site-ul web al Direcției Generale de Autostrăzi, iar tariful de trecere depinde de categoria vehiculului și de distanța parcursă, după cum urmează:

Categorii de vehicule

  • Categoria 1 – Vehicule cu două axe și ampatament mai mic de 3,2 metri (vehicule de pasageri).
  • Categoria 2 – Vehicule cu două axe și ampatament mai mare sau egal cu 3,2 metri (crossovere, minivan-uri).
  • Categoria 3 – Trei axe (autobuze).
  • Categoria 4 – Patru sau cinci axe (camioane).
  • Categoria 4 – Mai mult de șase axe (camioane).
  • Categoria 6 – Motociclete.

În ceea ce privește cât costă vigneta în Turcia în 2024, se stabilește în funcție de mașina cu care circuli, iar suma minimă este de 30 de lire turcești, contravaloarea a 0,83 euro, sau 4,41 lei.

De unde poți achiziționa autocolantul HGS ca să nu iei amendă

Pentru a putea circula pe drumurile din Turcia, odată intrat în țară HGS se pot achiziționa din benzinăriile Shell, de la anumite ghișee speciale situate pe autostrăzi, precum și de la sediile poștale, prețul variind între 5 și 15 lire turcești  în funcție de opțiunea transmisibilă sau netransmisibilă.

Cât costă vigneta în Turcia în 2024. De unde poți achiziționa autocolantul HGS ca să nu iei amendă

O altă condiție este ca mașinile cu numere de înmatriculare străine pot intra pe drumul cu taxă numai dacă au un autocolant HGS / o etichetă OGS și suficienți bani în contul asociat.

Achiziția se va face pe baza pașaportului și, bineînțeles, pe baza numărului de ănmatriculare. Dacă ai un autocolant HGS (vignetă), poți folosi poarta de taxare „HGS”. Dacă ai un transponder, va trebui să folosești poarta de taxare „OGS”.

În caz contrar, taxa de drum nu va fi încasată și veți avea o datorie. Dacă ai suficienți bani în cont, sistemul va colecta imediat taxa de drum și îți va da undă verde când ieși de pe drumul cu taxă.

În cazul în care sunteți depistați circulând fără vigentă, amenda este de 10 ori mai mare decât taxa de drum maximă pentru această rută. Așa că este recomandat să aveți vigneta încă de la intrarea pe teritorul Turciei.

Reamintim că, printr-un decret semnat de președitele turc, românii pot intra pe baza buletinului pe teritoriul turcesc, dar au fost mulți români care s-au plâns că vameșii turci nu le-ar fi dat voie să intre fără a prezenta pașaportul.

Parteneri
Ce trebuie să ai în buzunar în Ajunul Crăciunului pentru a avea noroc și împliniri
Redactia.ro
Povestea tragica a Zarazei, bruneta „de o frumusețe dumnezeiască”, ucisă de un asasin plătit de Zavaidoc
Click.ro
Portretul lui Mihail Neamțu, noul președinte al Comisiei de Cultură. Cunoscut pentru dezinformări și acuzat de propagandă legionară
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Ștefan Hrușcă. Geanina a fost fotomodel și i-a dăruit artistului doi copii, un băiat și o fată
Unica.ro
Minunea Crăciunului. Planta care a înflorit la vederea lui Iisus
EVZ.ro
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews
Decizie pentru proprietarii de mașini. S-a hotărât. Măsura se aplică din 1 ianuarie 2024
Capital.ro
Cum arată casa de 2,5 milioane de euro a Monicăi Tatoiu. Are 9 dormitoare și mobilă de lux. Vila e o fortăreață: “Tot sistemul de protecție a casei este inventat de mine"
Avantaje
PLATA cu CARDUL se SCHIMBĂ RADICAL! DISPARE în câteva ORE
Mediaflux
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews.ro
Mireasa Confesiuni, sezonul 6. Ce s-a întâmplat la Paris între Daiana și Cristi. De ce relația lor a ajuns în impas după logodnă
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro