Părinții care vor o educație aleasă pentru copiii lor apelează la școli sau licee private pentru aceștia. Printre ele se numără și IBSB, însă știi cât costă să studiezi la International British School of Bucharest? Aceasta este una dintre cele mai scumpe școli private din București, alături de liceul Anna de Noailles sau Mark Twain. Ca atare, prețurile pentru un an de școlarizare nu sunt deloc mici.
International British School of Bucharest urmează Curriculum Național al Angliei, în contextul unei școli internaționale.
Vezi și: Cât costă să studiezi la Liceul francez “Anna de Noailles” din București. Ce materii se predau aici
Aici există patru grupe de ani, de la preșcolar până la anul 13. Nivelul EYFS, Primary și Secondary.
EYFS este echivalentul ciclului primar. Include șapte domenii diferite de învățare și dezvoltare, de la dezvoltarea comunicării și a limbajului, la cea fizică, personală, socială, emoțională, dezvoltarea alfabetizării, matematică, înțelegerea lumii, arte și design.
În școala primară, elevii susțin testele Cambridge Pupil Progress Tests la sfârșitul fiecărei etape cheie.
În învățământul secundar, elevii susțin examene de verificare în anul 9, examene IGCSE în anii 10 și 11 și examene GCE A Level în anii 12 și 13. Elevii care pot da examenele mai devreme cu o notă de trecere A/A pot să facă acest lucru.
În EYFS nu se dau teme pentru acasă, dar se așteaptă ca elevii să ia acasă cărți de lectură pentru a discuta/împărtăși cu părinții lor. Elevii vor primi mai multe teme pentru acasă pe măsură ce avansează în fiecare clasă.
Cât despre admitere, în cadrul procesului, elevii care vor să intre la IBSB trebui să susțină o evaluare/test de admitere.
Pentru candidații din Key 1 Stage, aceasta va fi sub forma unui scurt interviu.
Pentru candidații din Key Stage 2, admiterea constă în evaluarea scrisă la engleză și matematică și un interviu.
Te-ar putea interesa și: Povestea copilului minune din Vaslui. A luat singura medie de 10 din județ la BAC, după ce a obținut nota maximă, acum 4 ani, la Evaluarea Națională
Pentru candidații din Key Stage 3-5, evaluarea va include un test scris de engleză, matematică și științe, pe lângă un scurt interviu.
IBSB acceptă elevi pe tot parcursul anului, în funcție de disponibilitate,
Ca activități extracurriculare, elevii de la acestă școală au diferite cluburi ale căror activități variază de la dezbateri și matematică Cangurul, până la activități artistice și de artizanat, activități sportive și cluburi sociale, cum ar fi Clubul Tinerilor Exploratori și Clubul de ceai și ciocolată.
Vezi AICI cum arată orarul pentru elevii de la IBSB.
Și pentru că un aspect foarte important este prețul, IBSB are listate pe site toate prețurile pentru școlarizarea unei elev. Cât costă să studiezi la International British School of Bucharest, s-ar putea întreba un părinte care vrea un viitor cât mai strălucit pentru copilul lui.
Taxele școlare pentru Early Years Foundation Stage, Primary School și Secondary School (de la grădiniță la anul 13) sunt următoarele, alcătuite din trei elemente: Taxa de înscriere, Garanția de înscriere și Taxa școlară anuală. Există taxe diferite pentru vârsta copilului tău, de la grădiniță, ciclu de învățământ primar, echivalentul ciclului de învățământ gimnazial, până la liceu.
Te-ar putea interesa și: Profesoară de la Colegiul „Gheorghe Șincai”, revoltată după aflarea notelor de la BAC. Motivul pentru care își încurajează elevii să părăsească definitiv România
Taxa de înscriere este nerambursabilă și se plătește doar pentru prima dată.
Pre-Nursery, Nursery și Reception
Anul 1 – Anul 13
Anul 1 – Anul 13
Garanția de înscriere – 2.500 de euro
(se deduce din taxele școlare anuale)
Prima oară, părinții trebuie să facă un depozit de înscriere de 3.500 euro.
Aceasta este o plată făcută în avans pentru a asigura locul studenților în școală și suma este dedusă din taxa totală de școlarizare, nefiind rambursabilă în caz de retragere.
Taxa de înscriere este de 750 de euro pentru un copil pentru pre-grădiniță, 1.000 de euro de copil pentru grădiniță, iar pentru anul 1-13, taxa de înscriere este de 1.500 de euro.
Pre – grădiniță – începând cu trimestrul 3 (5 mai – 20 iunie) – admiterea elevilor cu vârsta de 3 ani începând cu data de 5 mai
Pre – grădiniță – începând cu trimestrul 2 (8 ianuarie – 20 iunie) – (admitere pentru elevii cu vârsta de 3 ani începând cu 8 ianuarie)
Grădiniță Jumătate de zi
Grădiniță și Recepție – zi întreagă
Școala primară (Anul 1 – 6)
Școala gimnazială (anul 7 – 9)
Liceu (anul 10 – 13)
Citește și: Adi Sînă și Anca Serea, dați în judecată. Ce probleme financiare au acum, este incredibil
Dar pe site-ul International British School of Bucharest apare și o sugestie pentru părinții care nu dispun de sume atât de mari. Un credit în 12 rate la Unicredit Consumer Financing Student Loan, pe care dacă îl accesezi ai reducere de 5% la taxele școlare anuale.
Taxele școlare nu includ anumite lucruri, deși ai zice că la aceste sume, copilul beneficiază de tot ce e mai bun. Școala privată anunță părinții că există costuri suplimentare facturate separat, precum: