Care este planul final al lui Vladimir Putin pentru Ucraina, potrivit informațiilor apărute azi în presa ucraineană, care citează serviciile secrete ucrainene. Ieri dimieață, Rusia a început atacul asupra Ucrainei, iar azi, în a doua zi de invazie s-au auzit explozii puternice în centrul Kievului, capitala Ucrainei.
Astfel, planul final al lui Vladimir Putin, președintele Rusiei, pentru Ucraina ar fi acela de a o împărți în două, după modelul cunoscut al Germaniei de Vest și de Est sau cel al Coreei, de Nord și de Sud, a relatat azi presa ucraineană.
De asemenea, un alt obiectiv al operațiunii militare ce a fost declanșată cu o zi în urmă de Rusia împotriva Ucrainei este aceea de a captura actuala conducere ucraineană, iar prin șantaj, să o oblige să semneze acorduri de capitulare în condițiile impuse de Rusia, a relatat agenția de presă Unian, care citează servicii secrete ucrainene.
Dacă însă autoritățile ucrainene vor reuși să se evacueze, este posibil ca unul dintre politicienii marionetă ai Moscovei să preia conducerea guvernului, sub argumentul că guvernul anterior a fugit, a mai notat Unian, referindu-se la planul scurs în presă de serviciile secrete ucrainene.
De altfel, serviciile secrete ucrainene dezvăluiau anterior un presupus plan pe care l-ar urmări Moscova, al cărei scop este „preluarea controlului asupra Kievului”, după cum a spus o sursă din Serviciul de Securitate al Ucrainei pentru Zerkalo nedeli.
Astfel, prin intermediul unui efectiv de 2.000 de trupe speciale, forțele din Rusia ar urma să încerce să preia controlul asupra unuia dintre cele două aeroporturi din Kiev, capitala Ucrainei. În plus, alte 10.000 de trupe speciale ar urma să fie transportate în Kiev cu avioane Il-76, alături de vehicule blindate ușoare.
Sarcina trupelor de desant ar fi aceea de a bloca capitala Ucrainei, infrastructura de comunicaţii, punctele de comandă şi control, capturarea şi aruncarea în aer a depozitelor de muniţii, semănarea pe cât posibil a panicii, crearea condiţiilor pentru o ieşire haotică a coloanelor de refugiaţi din Kiev, ce vor bloca autostrăzi şi drumuri, fapt care va complica deplasarea trupelor ucrainene pe arterele din Kiev.
Azi este a doua zi a invaziei rusești în Ucraina. Încă de la primele ore ale dimineții explozii puternice s-au auzit în centrul Kievului. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat azi că agresiunea neîntreruptă a Rusiei asupra ţării sale arată că sancţiunile impuse Moscovei de Occident nu sunt suficiente.