Pe vremuri, când mergeai la o plimbare prin orașul tău, fără să vrei te trezeai cu picături de apă căzându-ți pe haine sau chiar în cap. Motivul, fără îndoială, ți-l amintești, și anume rufele puse la uscat pe balcoanele blocurilor. Dar, odată cu apariția legislație noi din Codul Civil, precum și cele ale Asociațiilor de locatari, lucrurile s-au schimbat. Așa că, în acest caz, vorbim de amenzi mari pentru românii care stau la bloc şi, din păcate fac asta la balcon.
Nu cu mulți ani în urmă, chiar din perioada de tristă amintire, din iipăs de spațiu sau pentru că atunci nu existau celebrele uscătoare de haine, românii își etalau în adevărate sesiuni de fashion pe balcoanele lor cam tot ceeac e însemna haine.
De la obiectele de vestimentație intime și până la hainele groase, nu de puține ori atârnau ca adevărate trofee pe balcoane, iar trecătorii făceau adevărate slalomuri printre picăturile de apă care se scurgeau de la hainele uscate pe balcoane.
Dar, acum există amenzi mari pentru românii care fac asta la balcon!
Dar, azi, România o țară civilizată și europeană, are o nouă legislație pentru genul acesta de practici, iar mulți români, neștiind de acest aspect, în unele cazuri încă mai apelează la această practică.
De exemplu, în orașul de la malul mării, Constanța, încă din 2021, administrația locală lua decizia de introduce un nou regulament care interzice uscarea hainelor pe balcoanele românilor, iar amenzile nu sunt deloc mici:
„Sunt prevăzute amenzi pentru toate contravențiile ce fac parte din acest regulament. Sunt amenzi diferențiate între persoane fizice și persoane juridice iar ele se situează de la câteva sute de lei până la 2.500 de lei, cea mai mare amendă.”, anunța în acel an Alin Vintilă, purtător de cuvânt Primăria Constanța.
Vezi și: De ce să nu mai usuci hainele în afara casei. Este o mare greșeală
Dacă până recent practica nu era sancționată la nivelul marilor orașe, atât la nivel național, cât și la nivel de administrații locale s-a luat decizia de a sancționa acest lucru. Cu alte cuvinte vorbim de amenzi mari pentru români, mai ales celor care stau la bloc.
Noile reglementări interzic apariția pe balcoanele românilor a hainelor propriu-zse. În aceeași măsură este interzisă apariția suporților și a sârmelelor, expuse pe balcoane. De altfel, orice locatar al unui bloc poate face o reclamație către primărie, depunând o plângere pe numele celui care face asta, conform Avocatnet.ro.
Deși poate fi o decizie locală de a sancționa cu amenzi mari pentru românii fac asta pe balcon și stau la bloc, valoarea acestora poate să fie diferită, în funcție de orașul în care locuiești. Așa că mare atenție dacă te decizi să-ți pui la uscat hainele pe balcon, riști o amendă destul de mare.