Nu cu mult timp în urmă, Dana Rogoz anunța că și-a îndeplinit un vis, achiziționarea unei case în celebra comună Viscri. De la momentul primelor imagini și până astăzi s-au schimbat multe. Așa că, fanii au putut vedea cum arată casa Danei Rogoz în octombrie 2024. sunt imagini noi din Viscri care au apărut pe internet, iar actrița spune că locuința „E minunată”.
Așa cum redacția noastră scria în august, Dana Rogoz publica imagini impresionante cu casa de la Viscri, proaspăt achiziționată.
De altfel, așa cum spunea și atunci, artista a reușit să-și îndeplinească un vis, tot atunci spunându-le fanilor că „Am fost pur și simplu emoționată când am văzut cum au avansat renovările”.
Au trecut aproape 3 luni de atunci, iar actrița a decis să-și țină fanii la curent cu renovările din Viscri, astfel că acum au putut vedea cum arată casa Danei Rogoz în octombrie 2024.
Sunt mulți cei care au fost atrași de frumusețea zonei unde se află comuna Viscri, printre ei și Dana Rogoz care s-a apucat imediat de renovări, după achiziția casei. Dacă în august lucrările erau deja avansate, acum se pare că lucrurile sunt schimbate mult mai mult, aceasta publicând imagini noi cu casa din Viscri.
”302/366 Trăiesc un vis! E minunată căsuța, mi-nu-na-tă! Câteva imagini ale zilei de ieri, când ne-am trezit pentru prima oară în acest nou cămin.
M-am bucurat foarte tare că am reușit să fim prezenți cu toții, inclusiv copiii, când a început vopsirea fațadei”, a declarat Dana Rogoz, pe rețelele de socializare.
În ultimele luni, o echipă întreagă de muncitori, majoritatea din zonă, au fost angajați de actriță pentru a recondiționa întreaga casă, în ideea de a fi cât mai autentic posibil, iar din imaginile și filmulețele publicate de Dana Rogoz, putem vedea cum stau lucrările.
De altfel, artista își anunța fanii că 2 camere sunt deja gata, și se poate locui în ele, rămânând ca restul casei să fie terminată. Actrița mai povestește că „Sigur, mai e mult de lucru, dar e deja enorm pentru noi! De fiecare dată când veneam aici, dormeam în curtea casei, în rulotă”.
Extrem de fericită de realizarea sa de la Viscri, fanii aveau să afle și cum a fost prima noapte în noua casă de la Viscri, și despre această reușită pentru Dana Rogoz:
„(…) … aseară am dormit pentru prima oară în casa noastră, în patul nostru! Într-o cameră mobilată, cu piesele alese de noi în ultimii ani! Am făcut focul în soba pentru prima oară! Am umplut casa de fum, pentru prima oară!
Apoi ne-am prins ce am greșit și, din mai multe încercări, am reușit să o ținem aprinsă și fierbinte toată noaptea. Ne-au sărit oricum în ajutor vecinii, care ne-au adus și un calorifer electric.”, povestește Dana Rogoz.
View this post on Instagram
Rămâne să vedem cum va arăta întreaga casă, după ce se vor termina lucrările de recondiționare și reamenajare interioară. Oricum, Dana Rogoz este mândră de ceea ce se întâmplă.