Manelele moderne au apărut ca reacție la sofisticata muzică lăutărească, la fel cum a apărut și maneaua despre coronavirus. De altfel, mirarea abordării acestei teme nu este mare, deoarece compozitorii acestui gen se inspiră adesea din ce ”se plimbă în aer”, iar dacă până acum era vorba în special despre durere, dușmani, femei și avere, contemporanii s-au arătat empatici cu privire la epidemie, compunând și o melodie, în cinstea celor aflați în carantină.
Autoritățile au confirmat, miercuri seară, primul caz de coronavirus din România, la un bărbat din județul Gorj, conform informațiilor transmise de ministrul interimar al Sănătății. În prezent, pacientul se află la Insitutul de Boli Infecțioase Matei Balș și a intrat în schema de tratament. Conform oficialului, alte 7 persoane care locuiesc în aceeași casă cu acest bărbat vor intra în carantină la domiciliu, sub pază. Primele teste efectuate au ieșit negative, dar acestea vor fi repetate.
Și dacă e un început de panică, maneliștii s-au gândit că situația se poate agrava și pe ritmuri balcanice. De altfel, cântăreții nu ratează niciun subiect cu mare impact social și lansează imediat o piesă pe această temă. Drept urmare, Marius Olandezu a luat frâiele și a lansat maneaua despre epidemia de coronavirus. Deși a fost lansată pe 26 februarie și a adunat până acum peste 4 milioane de aprecieri, nu toți maneliștii sunt fericiți, pentru că mulți dintre ei au fost nevoiți să își anuleze concertele din cauza epidemiei de coronavirus.
Însă, dacă dăm timpul înapoi, cel care a încercat prima dată să încadreze acest subiect pe note muzicale a fost Romeo Fantastik. În postările lui, de regulă, ironizează cele mai importante subiecte ale momentului. Astfel, auzind de coronavirus, Romeo s-a gândit să compună câteva versuri despre virusul fatal, care a făcut deja peste 130 de victime în China. După ce și-a postat noua compoziție, manelistul a făcut și un live pe Facebook în care a vorbit despre același subiect.