În aproape toate statele lumii, genul acesta de căsătorii nu sunt acceptate, dar în Ghana, se pare că această diferență de vârstă nu este un impediment. Această căsătorie șocantă, în care un bărbat de 63 de ani s-a însurat cu o fetiță de 12 ani, a generat reacții dure.
Ghana, una din țările sărace situate în Africa Occidentală, are anumite obiceiuri, printre care, se pare, și căsătoriile aranjate. Dar, ceea ce a șocat în acest caz este vârsta mirelui, dar mai ales a miresei. Un personaj important din Nungua, Gborbu Wulomo, în vârstă de 63 de ani, s-a căsătorit cu Naa Okromo, o minoră în vârstă de 12 ani, într-o ceremonie tradițională. Imaginile apărute pe rețelele de socializare aveau să prezinte întregul ritual al acestei nunți, care a avut loc la finalul lunii martie a.c.
„Naa Ayemoede urmează să treacă printr-o a doua ceremonie obișnuită, una centrată pe purificare. Acest rit îi va da puterea de a îndeplini toate îndatoririle așteptate de la ea ca soție a lui Gborbu Wulomo, inclusiv rolul crucial al procreării.”, se arată în descriere.
Conform tradiției, Gborbu Wulomo, după ce și-a asumat autoritatea, trebuie să își ia și un „Boi ekpaa yoo”, adică o soție obișnuită, cunoscută și sub numele de „sɛiheyoo”. Cei care au publicat imaginile de la nună mai spun că acest ritual are loc o singură dată în timpul vieții mirelui, în cazul de față Gborbu Wulomo-Shitse.
Ca răspuns la criticile venite din surse externe, liderii comunității locale și-au exprimat dezaprobrea față de cei care au avut lipsă de înțelegere în ceea ce privesc obiceiurile și tradițiile comunității.
Liderii comunității indigene Nungua, din care fac parte atât fata, cât și preotul, au denunțat dezaprobarea publică a căsătoriei, afirmând că criticile ‘provin din ignoranță’. Nii Bortey Kofi Frankwa II, un lider proeminent al comunității, a fost citat de Daily Mail, care a declarat că mariajul fetei cu preotul este „în întregime bazat pe tradiție și obiceiuri”.
El a mai explicat că fata a început ritualurile necesare pentru a deveni soția preotului la vârsta de șase ani, dar acest proces nu i-a împiedicat educația. Guvernul ghanez nu a emis încă un răspuns cu privire la această căsătorie controversată.
În Ghana, vârsta minimă legală pentru căsătorie este de 18 ani. În ciuda unei tendințe de scădere a numărului de căsătorii cu copii în întreaga țară, astfel de căsătorii persistă în anumite zone și comunități.
Mulți oameni și-au exprimat nemulțumirea față de această situație, multe dintre reacții venind chiar din partea ghanezilor. Internetul a fost inundat de reacții de dezaprobare după ce o fotografie de la nunta celor doi a fost publicată.
Același lucru s-a întâmplat și în cazul unei alte situații similare, în care un bărbat nigerian, Aminu Danmaliki, era afișat cu noua sa mireasă, devenind virală.
Mireasa sa, care arăta ca o adolescentă, a stârnit simpatie, deoarece mulți au presupus că a fost forțată să se căsătorească. Aminu Danmaliki a răspuns atacatorilor pe pagina sa de Facebook, dezvăluind vârsta reală a tinerei sale soții, care nu era a unei minore, ca în cazul din Ghana.