11 feb. 2020 | 11:17

Daniela Crudu, primele declarații după ce a fost bătută crunt. Nici nu își mai poate deschide ochii

Monden
Daniela Crudu, primele declarații după ce a fost bătută crunt. Nici nu își mai poate deschide ochii
Daniela Crudu, primele declarații după ce a fost bătută crunt. Nici nu își mai poate deschide ochii

Duminică dimineață, la ora 5:30, Daniela Crudu a sunat la 112 și a afirmat că este agresată fizic de iubitul ei. În momentul în care oamenii legii s-au deplasat la fața locului, autoritățile au constatat că cele spuse de Daniela erau adevărate.

Daniela Crudu, primele declarații după ce a fost bătută crunt

În momentul în care Daniela a ajuns la spital, era însoțită de o prietenă, iar la câteva minute după, și-a făcut apariția și iubitul ei, care era, la rândul lui, însoțit de un prieten. Nervos, bărbatul amenința pe toată lumea din jurul lui. După ce medicii au consultat-o pe fosta asistentă TV, au constatat că are traumatism cranio-facial, piramidă nazală ruptă, entorsă, dar și lovituri în jurul abdomenului.

Daniela Crudu, primele declarații după ce a fost bătută crunt. Nici nu își mai poate deschide ochii

Daniela Crudu, primele declarații după ce a fost bătută crunt. Nici nu își mai poate deschide ochii

Nici nu își mai poate deschide ochii

Acum, Daniela a fost externată din spital, și conform surselor s-ar afla în locuința tatălui său, de altfel vedeta a și povestit despre starea ei de sănătate la Antena 1.

”Dacă nu săream din maşină şi nu fugeam, mă omora. M-a dat cu capul de bord. Suntem împreună de mult timp, nu a avut nicio ieşire violentă, dar acum, practic era alt om. Nu s-a comportat niciodată aşa, nu ştiu ce s-a întâmplat cu el. Nu mai văd, am ochii lipiţi şi plini de sânge”, a declarat Daniela Crudu pentru Xtra Night Show.

De atlfe bărbatul a și dat câteva informații legate de starea de sănătate a fetei.

”Nu îi este teamă, mai ales că are acel ordin de restricţie. Rămâne la mine pentru că trebuie să se refacă. O să vină şi sora mai târziu. Sunt mulţumit. Am ieşit cu căţeluşul Danielei. Ea se simte bine. Ia unguente, se tratează, a mai luat nişte calmate. Totul este bine. Nu are dureri, ia ce i-a dat medicul. Alifii pentru picioare pentru că a fost desculţă… Dar e bine. E tânără şi se reface rapid. Echimozele de pe faţă aproape i-au trecut… Medicul i-a prescris o reţetă, sora a fost şi le-a luat, ia medicamentele necesare… Eu sunt mulţumit că merge spre bine. Momentan doarme, se odihneşte. A stat până mai târziu, a mai vorbit la telefon…”, a declarat tatăl Danielei.

Parteneri
De ce se mănâncă pomana porcului de Ignat deși suntem în Postul Crăciunului
Redactia.ro
Cum se denunțau vecinii unii pe alții la Securitate:„Aflându-se în casă, cu ușa deschisă, s-a exprimat într-un mod imposibil de reprodus la adresa tov. Ceaușescu“
Click.ro
Ultimele mesaje trimise de pe front de soldații ruși. „E un munte de cadavre”. Mărturii cutremurătoare
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
O mai ții minte pe Esmeralda? Au trecut 27 de ani de la rolul care a făcut-o celebră pe actrița Leticia Calderon, iar viața ei a bătut orice telenovelă! Cum arată azi, la 56 de ani, frumoasa actriță / FOTO
Unica.ro
Gabriela Oțil, de la spital, la bal. Unde a mers să se relaxeze
EVZ.ro
Un bărbat și-a ucis soția în luna de miere. Înainte să comită crima, spunea despre femeie că este „totul” pentru el
Spynews
Elena Udrea n-a mai rezistat. Anunț chiar din spatele gratiilor: Adio, dar rămân cu tine...
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
O SUTĂ de MII de PENSIONARI primesc MAI MULȚI BANI! SE întâmplă la FINAL de 2024
Mediaflux
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Rezultate Loto azi, 22 decembrie 2024. Numerele câștigătoare duminică la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro