Fosta asistentă TV Daniela Crudu a sunat la 112, duminică dimineață, pentru a reclama faptul că iubitul ei croat o bate. Oamenii legii au deschis dosar penal pentru loviri, iar bruneta a fost dusă la spital pentru îngrijiri. Vedeta a luat o decizie șocantă după ce a fost agresată.
Duminică dimineață, la ora 5:30, Daniela Crudu a sunat la 112 și a afirmat că este agresată fizic de iubitul ei. În momentul în care oamenii legii s-au deplasat la fața locului, autoritățile au constatat că cele spuse de Daniela erau adevărate. Însă, când i-au adus la cunoștință faptul că poate depune plângere penală împotriva acestuia, vedeta a refuzat, dar a acceptat să fie transportată la spital. Până în acest moment, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu, valabil pentru cinci zile, și continuă cercetările pentru săvârșirea de loviri și alte violențe.
În momentul în care Daniela a ajuns la spital, era însoțită de o prietenă, iar la câteva minute după, și-a făcut apariția și iubitul ei, care era, la rândul lui, însoțit de un prieten. Nervos, bărbatul amenința pe toată lumea din jurul lui. După ce medicii au consultat-o pe fosta asistentă TV, au constatat că are traumatism cranio-facial, piramidă nazală ruptă, entorsă, dar și lovituri în jurul abdomenului.
Aceasta a fost lăsată să plece acasă după câteva ore, însă s-a întors dat fiind că durerile au devenit de nesuportat și a fost operată de urgență. În după-amiaza acelei zile, Daniela a fost transferată la un spital privat.
Potrivit primelor informații apărute în presă, scandalul dintre cei doi parteneri ar fi pornit din cauza unei sume mari de bani, pe care iubitul Danielei ar fi lăsat-o în apartamentul acesteia, înainte de a pleca în străinătate. Când s-a întors în țară, a constatat că bruneta cheltuise toți banii, moment în care a început să fie agresiv cu ea.
Pe de altă parte, potrivit informațiilor obținute de Impact.ro, motivul ar fi fost un alt bărbat. Înainte de a se isca scandalul monstru, cei doi au fost într-un club, iar pe parcursul nopții Daniela ar fi vorbit pe WhatsApp cu un alt bărbat, lucru care l-a făcut să recurgă la gesturi extreme.
De asemenea, conform surselor menționate anterior, vedeta, încă în suferință, dorește împăcarea. Bruneta vorbește la telefon cu partenerul ei, iar ideea de a depune plângere împotriva sa îi este încă străină.