Sâmbătă, pe 14 octombrie, creștinii ortodocși prăznuiesc ziua Sfintei Parascheva, fiind prezentă în Calendarul Ortodox cu Cruce Roșie, deci o mare sărbătoare creștină. În aceste zile, conform canoanelor bisericești, enoriașii vor spune cea mai puternică rugăciune către Sfânta Parascheva. Citește mai departe și află ce trebuie să rostești pentru sănătate.
Pe 14 octombrie, Biserica Ortodoxă Română prăznuiește pe Sfânta Parascheva de la Epivata.
Aceasta mai este cunoscută și sub numele de Sfânta Parascheva de la Iași, și este o prezență de mare cinste în credința vie a comunităților ortodoxe românești, grecești, bulgare și sârbești.
Potrivit tradiției ortodoxe, Sfânta Parascheva și-a trăit viața pământească în prima jumătate a secolului al XI-lea, find cunoscută pentru angajamentul și sensibilitatea sa față de nevoile săracilor, în special ale orfanilor și copiilor.
Conform a ceea ce se știe despre Sfânta Parascheva, înclinația către caritate și către săraci nu a pornit de la o dispoziție filantropică sau de la o chemare umanitară, ci de la o întâlnire cu frumusețea și adevărul evidente în misterul Sfintei Liturghii și exprimate cu putere de arhitectura religioasă și de iconografia bisericii.
Copleșită de frumusețea Bisericii Sfintei Eufemie și de moaștele sfinților adăpostite acolo, Sfânta Parascheva și-a părăsit viața de bogăție relativă pentru a trăi viața unei persoane care se bazează în principal pe milostenie pentru a supraviețui.
Luând această decizie, Sfânta Parascheva a ales o viață de rugăciune, post, săvârșind minuni care sunt celebrate în comunitățile de credință chiar și astăzi.
În aceste zile, un număr impresionant de creștini merg la racla cu moaștele Sfintei Parascheva, care datează din 1891, iar astăzi se află in prezent in Catedrala Metropolitană din Iasi, mulți vorbind de minunile făcute de aceasta.
În această perioadă, și mai ales în ziua de 14 octombrie, așa cum este datina bisericească, creștinii spun cea mai puternică rugăciune către Sfânta Parascheva, care le va aduce sănătate și liniște în viața lor:
”Doamne, Dumnezeul nostru, Tu, Cel ce ai zis și s-a făcut toată făptura, nu întoarce fața Ta de la noi păcătoșii, ca să nu vină asupră-ne mânia cea groaznică și înfricoșătoare a durerilor, care este rodul păcatelor noastre, ce în toată ziua, nenumărate, cu nesocotință le săvârșim.
Noi suntem păcătoși, netrebnici și plini de răutate; iar Tu ești izvorul vieții și al milostivirii. Nu ne lăsa, Doamne! Nu trece rugăciunea noastră, a păcătoșilor, nici ne răsplăti nouă după nelegiuirile noastre, ci pentru că nu suntem vrednici a câștiga milostivirea prin sârguința cea de toate zilele, dăruiește-ne-o Tu ca un îndurat mult-Milostiv.
Doamne, pentru rugăciunile Cuvioasei Maicii noastre Parascheva, dăruiește-ne nouă sănătate și viață ferită de toată răutatea și ne întărește cu Duhul Tău cel stăpânitor, ca din adâncul inimilor, cu bucurie să slăvim preasfânt numele Tău în veci. Amin.”, spune cea mai puternică rugăciune către Sfânta Parascheva.
Această rugăciune către Sfânta Parascheva, precum și altele spuse înainte și în timpul slujbelor de prăznuire a Sfintei Parascheva, spun prelații BOR, aduce celor care spun rugăciunea sănătate și îi apără de cele rele, pământești.