Marina și Teodor Cârnaț au șapte copii și formează o familie frumoasă peste Prut. Cazuri ca acesta sunt multe, dar ce face diferența între familia prezentată și o alta constă în unghiul din care privește stăpâna casei lucrurile. Femeia dorește să combată ideea că a avea mai mult de 2 copii duce la sărăcie. Pentru a-și întări ideea, vine și cu argumente, dar și sfaturi.
Marina Cârnaț, soția unui cunoscut avocat basarabean, a publicat pe Instagram o fotografie cu cei șapte copii ai familiei, cu vârste cuprinse între 1 și 13 ani: Teo, Manuela, Mateo, Teia, Tadeo, Malvina și Tamia. În descrierea imaginii, ea a adăugat un mesaj adresat familiilor care se tem să aibă mai mult de doi copii, din motive materiale. Femeia susține că nici nu simte o mare povară financiară pe umerii familiei.
Marina a scris că cea mai costisitoare este locuința. Haine cumpăra mai mult doar fiului și fiicei mai mari, iar celorlalți le cumpără ceva nou atunci când au nevoie. Cât despre mâncare, femeia recunoaște că și aici este cheltuială, dar secretul ei constă în faptul că, zilnic, cumpără mâncare proaspătă, decât să facă provizii, mâncarea alterându-se în timp.
Surpriza vine la final. Familia Cârnaț își permite și vacanțe. Le aleg după buget, dar există. Nu zboară cu avionul, nu stau la un hotel de 5 stele, dar, oricum ar fi, se bucură să petreacă timpul împreună.
„Vacanțele le alegem doar după buget. Călătorim cu mașina. Așadar, nu economisim tot anul doar ca să ajungem într-o destinație cu avionul și să stăm la un hotel de 5 stele. Prioritar e să petrecem timpul împreună, dar nu locul. Deci, poți să-ți permiți o familiei numeroasă? Da! Depinde după ce reguli te conduci! DAR….eu zic că ceea ce trebuie să ai aici e – timp și energie suficientă, dar nu bani mai mulți”, a notat Marina în final.