Georgiana Văcaru din Argeș este mama a 20 de copii. A adus pe lume primul copil la vârsta de 19 ani și a născut aproape în fiecare an, ajungând la 42 de ani să aibă o adevărată bogăție. Cum arată cea mai numeroasă familie din România?
Georgiana Văcaru are 42 de ani și trăiește în satul Cotenești, din județul Argeș, într-o casă cu opt camere. Femeia a devenit mamă la 19 ani, iar de atunci a născut aproape în fiecare an, ajungând acum să aibă 20 de copii. Principalul venit al lor îl reprezintă alocațiile micuților, iar tatăl merge sezonier la muncă în străinătate și lucrează cu ziua prin sat.
Cel mai mare dintre copii este un băiat de 23 de ani, iar mezina a venit pe lume la începutul anului 2020. Toți copiii sunt sănătoși și ajută cu ce pot în gospodărie. Georgiana spune că familia s-ar putea mări în continuare, ”dacă vrea Dumnezeu”.
”Dacă Dumnezeu îmi mai dă copii, nu îi oprim. Dumnezeu știe ce se va întâmpla”, declară Georgiana Văcaru.
Părinții s-au descurcat în alegerea numelor la primii copii, însă, pe măsură ce familia s-a mărit, au început să țină cont și de părerile celorlalți micuți. Cinci dintre ei au plecat de la casa părintească și trăiesc pe picioarele lor. Trei dintre ei sunt la muncă în Anglia. Fetele mai mari își ajută mama, care trebuie să aibă grijă de gospodărie și de cei trei sugari, potrivit reportajului realizat de Știrile PRO TV.