Sunt ușor de preparat, gustoase, pot fi savurate în foarte multe combinații. De aceea, gospodinele le gătesc în număr mare, știind că pot fi mâncate sub diferite forme în zilele următoare. Puține știu însă cât timp rezistă chiftelele în frigider. Greșeala pe care o fac multe persoane poate pune sănătatea în pericol.
Cu paste, cu orez, legume prăjite sau la cuptor, sos de roșii, combinațiile pe care le putem face atunci când punem pe masă pentru familie și musafiri chiftele sunt numeroase, iar toate sunt delicioase. Se prepară simplu, fără prea mult efort, chiar și de persoanele care nu au prea multă experiență în bucătărie.
Dacă obișnuiești să le prepari în cantități mari, știind că le poți păstra în frigider pentru a le consuma aproape întreaga săptămână, faci o greșeală. În ciuda faptului că nu par alterate, acestea au o valabilitate destul de scurtă. Dacă sunt mâncate după ce trece această limită, pot provoca numeroase probleme de sănătate, precum toxiinfecții alimentare.
Așadar, cât timp rezistă chiftelele în frigider? Răspunsul depinde de ingredientele din care sunt făcute. Dacă pui în ele carne tocată proaspătă, ce nu a fost fiartă înainte, pot fi ținute la rece cel mult două zile.
În cazul în care alegi să le faci din carne tocată ce a fost congelată înainte de preparare, rezistă până la patru zile, dacă sunt ținute pe raftul cu cea mai scăzută temperatură.
Te-ar putea interesa și: De ce ies chiftelele tari, de fapt. Ingredientul care le distruge gustul și textura
Dacă îți dorești să îți încânți familia și prietenii cu o variantă deosebită a acestui preparat pe care mulți l-ar considera banal, trebuie să încerci chifteluțele de pește, așa cum sunt făcute în Delta Dunării. Gospodinele din această zonă a țării aleg carnea de știucă.
Această rețetă a fost descrisă de regretatul Radu Anton Roman, într-una dintre cărțile sale. Acesta spunea că știuca, care are carne albă, „mirosind doar a iarbă, primește cu mulțămire și potrivește cu instinct regizoral sigur multele gusturi ce i se adaugă”.
Ingrediente:
Înainte de a începe să gătim, trebuie să curățăm cu grijă carnea pentru a elimina oasele și să o trecem prin mașina de tocat de două ori.
„Se grijesc cepele, cartoful, ardeiul gras și iute, se toacă mărunt, pastă, împreună cu verdeața. Carnea, ouăle, sarea și piperul, zarzavatul și verdeața se amestecă”, se explică în cartea regretatului Radu Anton Roman.
Continuarea poate fi citită aici: Ce se pune în chifteluţele de peşte pentru un gust deosebit. Aşa se fac în Delta Dunării, ingredientul care schimbă tot