Acestea sunt cele mai tari farse de 1 aprilie din toate timpurile. Există glumițe, păcăleli amuzante și farse care au rămas în istorie. Ziua Păcălelilor de 1 aprilie nu este doar pentru oameni de rând. De-a lungul timpului, nu doar oamenii au făcut farse, ci și companiile, presa și oamenii de afaceri. Au fost păcăleli de notorietate, iar unele chiar au speriat populația.
Sunt unele farse care au intrat în istorie pentru amploarea lor și pentru succesul pe care l-au avut. Presa, antreprenorii sau companiile gigant s-au numărat printre autorii acestor păcăleli simbolice. Ți-am pregătit câteva farse super populare de 1 aprilie, care au creat haos și multe zâmbete.
Pe 1 aprilie 1957, emisiunea de știri Panorama de la BBC a anunțat că, datorită unei ierni foarte blânde și a eliminării „insectei de spaghete”, fermierii elvețieni se bucurau de o recoltă excelentă de spaghete.
Emisiunea a însoțit acest anunț cu imagini cu țărani elvețieni care trag fire de spaghete din copaci.
Un număr mare de telespectatori au fost păcăliți. Mulți au sunat la BBC, dorind să afle cum ar putea să-și cultive propriul copac de spaghete.
La care BBC a răspuns diplomatic: „puneți o crenguță de spaghete într-o cutie de sos de roșii și sperați la ce e mai bun”.
Chiar și directorul general al BBC a recunoscut mai târziu că, după ce a văzut emisiunea, a verificat într-o enciclopedie pentru a afla dacă așa creșteau de fapt spaghetele (dar enciclopedia nu avea informații despre acest subiect).
Emisiunea rămâne, de departe, cea mai populară și cea mai aclamată farsă de Ziua Păcălelilor de aprilie din toate timpurile.
Pe 1 aprilie 1962, televiziunea suedeză SVT și-a adus expertul tehnic, Kjell Stensson, la știri pentru a informa publicul că, datorită unei noi tehnologii, telespectatorii își pot converti televizoarele alb negru în televizoare color.
Stensson a explicat că tot ce trebuiau să facă telespectatorii era să tragă un dres peste ecranul televizorului, iar plasa ar face ca lumina să se îndoaie în așa fel încât să pară că imaginea este colorată. A continuat să demonstreze procesul. Mii de oameni au fost impresionați.
Mulți suedezi din ziua de azi încă își amintesc cum tații lor se grăbeau prin casă să caute dresuri pe care să-i pună peste televizor.
Pe 1 aprilie 1974, locuitorii din Sitka, Alaska, s-au trezit cu o priveliște tulburătoare. Nori de fum negru se ridicau din craterul Muntelui Edgecumbe, vulcanul îndelung adormit din vecinătatea lor.
Oamenii au ieșit din casele lor pe străzi pentru a privi vulcanul, îngroziți de faptul că acesta era din nou activ și ar putea erupe în curând. Din fericire, s-a dovedit că omul, și nu natura, era responsabil pentru fum.
Potrivit legendei locale, când Muntele St. Helens a erupt șase ani mai târziu, un locuitor din Sitka i-a scris lui Bickar pentru a-i spune: „De data aceasta ai mers prea departe!”.
O altă farsă clasică. Pe 1 aprilie 1978, o barjă care tracta un iceberg uriaș a apărut în portul Sydney. Locuitorii din Sydney se așteptau la asta. Dick Smith, un aventurier local și un om de afaceri milionar, își promova cu voce tare, de ceva vreme, planul de a tracta un iceberg din Antarctica. Acum se pare că reușise. El a spus că avea de gând să cioplească aisbergul în mici cuburi de gheață, pe care le va vinde publicului cu zece cenți bucata.
Se promitea că aceste cuburi proaspete din apele pure ale Antarcticii, vor îmbunătăți gustul oricărei băuturi pe care o vor răci.
Încet, icebergul și-a croit drum în port. Posturile de radio locale au raportat amănunțit scenei. Abia când icebergul a intrat bine în port a fost dezvăluit secretul său. A început să plouă, iar spuma de stingere a incendiilor și crema de ras din care era făcut de fapt aisbergul au fost îndepărtate, descoperind foile albe de plastic de dedesubt.
Pe 1 aprilie 1977, The Guardian a publicat un supliment special de șapte pagini dedicat lui San Serriffe, o mică republică despre care se spune că ar fi formată din mai multe insule în formă de semicerc situate în Oceanul Indian. O serie de articole descriau cu detalii geografia și cultura acestei națiuni obscure. Cele două insule principale ale sale au fost denumite Upper Caisse și Lower Caisse.
Capitala sa era Bodoni, iar liderul său era generalul Pica. Telefoanele de la The Guardian au sunat toată ziua, deoarece cititorii au căutat mai multe informații despre acest loc idilic de vacanță. Doar câțiva au observat că totul despre insulă era numit după terminologia tipografiei.
Succesul acestei păcăleli este considerat pe scară largă ca fiind cel care a declanșat entuziasmul pentru “Ziua Păcălelilor”, care a cuprins tabloidele britanice în deceniile următoare.
Pe 1 aprilie 1976, în timpul unui interviu matinal la BBC Radio 2, astronomul britanic Patrick Moore a anunțat că în acea zi, la ora 9:47, va avea loc un eveniment astronomic unic în viață.
Pluto urma să treacă prin spatele lui Jupiter, iar această aliniere planetară urma să contracareze temporar și să diminueze gravitația proprie a Pământului.
Moore le-a spus ascultătorilor săi că, dacă vor sări în momentul exact în care va avea loc alinierea, vor avea o senzație ciudată de plutire. Când a sosit ora 9:47 AM, postul de radio a început să primească sute de apeluri telefonice de la ascultători care susțineau că au simțit această senzație.
Moore intenționase ca anunțul său să fie o parodie a unei teorii pseudoștiințifice care fusese promovată recent într-o carte numită Efectul Jupiter, care susținea că o aliniere rară a planetelor urma să provoace cutremure masive și distrugerea orașului Los Angeles în 1982.
Pe 31 martie 1989, mii de automobiliști care conduceau pe autostrada din afara Londrei au privit în aer pentru a vedea o farfurie zburătoare luminoasă care cobora asupra orașului lor. Mulți dintre ei au tras pe marginea drumului pentru a privi bizara navă plutind prin aer. Farfuria a aterizat în cele din urmă pe un câmp de la periferia Londrei, unde locuitorii din zonă au sunat imediat la poliție pentru a-i avertiza de o invazie extraterestră.
Citește și: Farse și păcăleli de 1 Aprilie. Așa vei râde copios de toți cei dragi care nu-și dau seama ce îi așteaptă
În curând, poliția a sosit la fața locului, iar un ofițer curajos s-a apropiat de navă cu bastonul întins în fața sa. Când o ușă din navă s-a deschis și a ieșit o siluetă mică, cu costum argintiu, polițistul a fugit în direcția opusă.
Farfuria s-a dovedit a fi un balon cu aer cald construit special pentru a arăta ca un OZN de către Richard Branson, președintele de 36 de ani al Virgin Records.
Cascadoria a combinat pasiunea sa pentru baloane cu dragostea sa pentru farse. Planul său era să aterizeze în Hyde Park din Londra pe 1 aprilie. Din nefericire, vântul l-a dus în afara traseului și a fost nevoit să aterizeze cu o zi mai devreme în locul nepotrivit.
Numărul din aprilie 1985 al revistei Sports Illustrated a dezvăluit că echipa New York Mets a recrutat un aruncător începător pe nume Sidd Finch, care putea arunca o minge de baseball cu 168 mph – cu 65 mph mai repede decât recordul anterior. În mod surprinzător, Sidd Finch nu mai jucase niciodată baseball, dar stăpânise „arta aruncării” într-o mănăstire tibetană.
Fanilor Mets nu le venea să creadă ce noroc au avut și, acceptând la prima vedere particularitățile trecutului lui Sidd Finch, au inundat Sports Illustrated cu cereri pentru mai multe informații.
Dar, în realitate, acest jucător uimitor a existat doar în imaginația autorului George Plimpton, care lăsase un indiciu în subtitlul articolului: „Este un aruncător, jumătate yoghin și jumătate solitar. Impresionant de eliberat de stilul nostru de viață opulent, Sidd se decide în privința yoga – și a viitorului său în baseball”. Prima literă a fiecăruia dintre aceste cuvinte, luate împreună, formează “April Fool’s Day”.
Pe 1 aprilie 1992, emisiunea Talk of the Nation de la National Public Radio a dezvăluit că Richard Nixon, într-o mișcare surpriză, a candidat din nou la președinție. Noul său slogan de campanie a fost: „Nu am făcut nimic greșit și nu o voi mai face din nou”.
Acest anunț a fost însoțit de clipuri audio în care Nixon își susține discursul de candidatură.
Ascultătorii au fost șocați de acest anunț, inundând emisiunea cu apeluri în care își exprimau șocul și indignarea. Abia în a doua jumătate a emisiunii, gazda John Hockenberry a dezvăluit că anunțul a fost o glumă proastă. Vocea lui Nixon a fost imitată de comediantul Rich Little.