19 ian. 2023 | 10:14

Cum poţi scăpa mai repede de datoriile de la bănci. Trucul dezvăluit de un specialist

Utile
Cum poţi scăpa mai repede de datoriile de la bănci. Trucul dezvăluit de un specialist
Recorduri la credite în 2022 și împovărarea românilor

Anul 2022, pe lângă faptul că a fost un an greu economic, a fost și un al recordurilor, dacă ne referim la creditele bancare. Recordul constă în creșterea creditelor acordate, în valoare totală de peste 41 de miliarde de lei la jumătatea anului 2022. Asta se traduce într-un număr și mai mare de români cu credite la bănci, acum împovărați de noile dobânzi în creștere, ca urmare a majorării ROBOR și IRCC. Dar, specialiștii vin și spun cum poţi scăpa mai repede de datoriile de la bănci.

Recorduri la credite în 2022 și împovărarea românilor

Aproape jumătate dintre românii care au credite nu-și achită soldul în întregime în fiecare lună, potrivit unui nou sondaj recent. Iar în ultimii cinci ani, purtarea unui sold a devenit semnificativ mai scumpă, rata medie a dobânzii la credite crescând progresiv. În aceeași linie, anul 2022 a fost un al al recordurilor, așa cum spuneam, când vine vorba de creditele acordate de băncile din România.

Ceea ce a venit, dacă vrei, ca un plus, este ponderea de creștere a IFN-urilor, iar datele arată că în cazul acestor instituții ponderea de creditare a românilor în 2022 a fost de 98% din totalul creditelor, potrivit datelor de la sfârșitul lunii iunie 2022, publicate de Banca Națională a României.

Sunt puțini cei care știu, din păcate, care sunt mecanismele reale de funcționare și creditare legate de IFN-uri, acestea acordând credite în principal companiilor nefinanciare, majoritatea direcționate către IMM-uri, potrivit datelor BNR.

Dar, datele tehnice nu încălzesc românul care a ajuns să plătească, în unele cazuri, dobânzi duble, în raport cu aceeași perioadă a anului 2021, astfel crescând și datoriile de la bănci. Efectul de majorare a venit ca urmare a valorilor record la ROBOR și, ulterior, la IRCC, indice care ajunge vertiginos din urmă ROBOR, ba mai mult, apreciază analiștii, există toate șansele să-l și depășească.

În acest context neclar și extrem de fluid, datoriile de la bănci ale românilor au crescut în aceeași măsură exponențială. Deci, credite mai multe, dobânzi mai mari, români prinși în datoriile de la bănci și mai mari. Dar, conform specialiștilor, există trucuri care te învată cum poţi scăpa mai repede de datoriile de la bănci.

Vezi și: Sute de mii de români sunt în mare pericol. Ce se întâmplă cu ratele către bănci din această lună

Specialiștii te învață cum poţi scăpa mai repede de datoriile de la bănci

Așa cum bine știe toată lumea, nu este ușor să scapi de datorii. Uneori este nevoie de tot ce ai pentru a ține pasul cu facturile lunare și pentru a economisi. Dar dacă faci doar plățile minime către creditori, riști să rămâi blocat în datorii și ar putea dura câteva luni sau ani pentru a ieși din groapă.

Din fericire, o mulțime de modalități de a scăpa de datorii nu te vor face să te simți neputincios în a-ți onora datoriile de la bănci. Poți să ajustezi bugetul și să eliberezi fonduri pentru a plăti în fiecare lună mai mult decât minimul pentru datoriile de la bănci sau să refinanțezi conturile folosind un împrumut de consolidare a datoriilor sau un card de transfer de sold.

O altă strategie viabilă este adoptarea metodei bulgărelui de zăpadă al datoriilor sau folosirea unor câștiguri financiare neașteptate pentru a elimina soldurile mai rapid. Sau, în ultimă instanță, poți să-ți achiți datoriile la un preț mai mic decât cel pe care îl datorezi. Strategia potrivită depinde de situația unică și de obiectivele financiare.

Vezi și: BNR, anunț de ultimă oră care vizează milioane de români. Ce se întâmplă cu creditele la bănci

Dar, iată că vin unii specialiști să-ți spună cum poţi scăpa mai repede de datoriile de la bănci. Consultanții financiari, în contextul în care IRCC-ul va ajunge, preconizat, la cel puțin 6% în acest an, spun că românii ar trebui să fie atenți la capcanele regăsite în contractele de creditare, în speță ratele, dar fac referire și la un truc extrem de important care te va ajuta să-ți plătești datoriile de la bănci, și să nu te simți împovărat de ele:

Știm deja care va fi nivelul IRCC din aprilie. Va fi la şase la sută. Deci IRCC va continua să crească.

Câteva capacane în care pică lumea: consideră că trebuie să te duci cu trei rate, trebuie să te duci cu bani mulţi. Nu e adevărat.

Ideal este să faci plata anticipată a doua zi după scadenţă. Explicaţia e foarte simplă. Din toate plăţile anticipate, banca întâi îşi va trage dobânda de la ziua scadenţei până la ziua în care ai făcut plata.”

Achitarea mai rapidă a datoriilor de la bănci te poate ajuta să ai un avans în atingerea obiectivelor, fie că este vorba de solicitarea unui nou credit, de economisirea costurilor de împrumut sau pur și simplu de reducerea datoriilor.

Așa că, ține cont de sfaturile specialiștilor despre cum poţi scăpa mai repede de datoriile de la bănci, și anteție la contractele de creditare, mai ales la acele rânduri din jousl paginii.

Parteneri
Divorț neașteptat în lumea mondenă. O cunoscută artistă de muzică populară s-a despărțit în secret
Redactia.ro
Banca din România care oferă cele mai bune dobânzi la depozite în lei, în ianuarie 2025. Unde poți să câștigi cei mai mulți bani
Click.ro
Călin Georgescu a atacat la CEDO decizia de anulare a alegerilor prezidențiale
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Revelion de coșmar pentru Brigitte și Florin Pastramă, în Poiana Brașov! Incredibil ce li s-a întâmplat în restaurantul unde s-a ținut petrecerea. 'Am plătit 600 de euro!'
Unica.ro
Florin Piersic, schimbare bruscă. Actorul a ajuns de nerecunoscut
EVZ.ro
Dana Roba și iubitul s-au despărțit din nou? Mesajul cu subînțeles postat de make-up artist: „Aproape că nu mai însemni nimic pentru nimeni”
Spynews
Călin Georgescu a înlemnit! Anunțul detonează toată țara: Românii să vadă că NU...
Capital.ro
WOW, ce palat! Cum arată vila din Pipera a familiei Borcea. Imagini de Crăciun cu gemenele și frățiorul Milan. Prințesele lui Borcea sunt ca două păpuși
Avantaje
Anunț CRUCIAL despre PENSII și SALARII. Ministrul Finanțelor a spus ADEVĂRUL
Mediaflux
Dana Roba și iubitul s-au despărțit din nou? Mesajul cu subînțeles postat de make-up artist: „Aproape că nu mai însemni nimic pentru nimeni”
Spynews.ro
Ce mesaj neașteptat a transmis Michele Răduță, după finala Chefi la cuțite sezonul 14. Orlando Zaharia a reacționat imediat
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro