Orașele din Italia care raționalizează apa de băut. Seceta a pus stăpânire pe țară. În aceste orașe locuite de peste 350.000 de oameni cumulat au început raționalizarea apei potabile. Măsurile au venit după ce starea de urgență a fost declarată în nordul Italiei. Iată unde și până la ce dată sunt în vigoare măsurile.
În orașele italiene Verona și Pisa s-a început raționalizarea apei potabile, ca urmare a secetei istorice din regiunea nordului Italiei. Astfel, autoritățile regionale din cele două orașe au anunțat că până la data de 31 august, apa potabilă nu se mai poate folosi pentru udarea grădinilor, terenurilor de sport, pentru spălarea mașinilor, pentru umplerea piscinelor sau pentru orice altă întrebuințare ce nu implică o nevoie umană strictă.
Folosirea apei pentru spălare și igienă corporală rămâne însă permisă în ambele orașe. Cei care încalcă regulile pot fi amendați cu până la 500 de euro în orașele Verona și Pisa. Restricțiile au fost promulgate de către primarii celor două orașe, Damiano Tomasi (Verona) și (Michele Conti) în Pisa.
„Sunt măsuri necesare pe care multe orașe din Toscana și Italia le adoptă, pentru a asigura că există suficientă apă de băut într-o perioadă de vară critică, din cauza temperaturilor crescute, nivelului redus de precipitații și creșterea consumului produsă de activitățile turistice”, a spus Conti.
Peste 100 de municipii din nordul Italiei au adoptat însă măsuri similare de conservare a apei, dar Verona și Pisa sunt cele mai mari orașe ce adoptă astfel de restricții. Italia, la fel ca vecinii săi, se confruntă cu un val de căldură foarte puternic și timpuriu.
Cuplat cu o scădere semnificativă a cantității de precipitații, valul de căldură a provocat cea mai grea secetă din anul 1952 în Valea Padului, o regiune ce produce 40% din consumul alimentar al țării. Foarte puțin a plouat în ultimele patru luni, iar cotele fluviului Pad, cel mai mare din Italia, au scăzut cu 7 metri sub medie.
„Această secetă este unică în istorie din cauza combinației a două anomalii – lipsa ploilor și temperaturile foarte ridicate, legate de schimbările climatice”, a spus Luca Mercalli, președintele Societății Meteorologice Italiene.
De asemenea, alt efect al lipsei de apă este și scăderea producției de energie hidroelectrică, în condițiile în care nu este suficientă apă care să treacă prin baraje. Instalațiile hidroelectrice care se află în zonele muntoase ale nord-vestului Italiei produc circa 20% din consumul țării.