25 mart. 2022 | 08:48

Cât de bogat este Traian Băsescu, de fapt: ‘Inimaginabil, scotea valizele de bani’

News
Cât de bogat este Traian Băsescu, de fapt: ‘Inimaginabil, scotea valizele de bani’
Traian Băsescu ar fi făcut un AVC

Cât de bogat este Traian Băsescu, de fapt. Radu Cristescu, fost vicepreședinte PMP și colaborator apropiat al fostului președinte, a dezvăluit că atunci când era președinte al României în exercițiu, el transporta valize cu bani cu un avion privat, în anumite locuri secrete. Amintim că miercuri, judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție, au decis că Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea.

Cât de bogat este Traian Băsescu, de fapt

Radu Cristescu a dezvăluit la Sinteza Zilei, de la Antena 3.

„În afară de faptul că Băsescu a fost dovedit turnător, poate nu va dura mult și va fi dovedit – și o spun cu toată răspunderea – unul dintre cei mai corupți oameni politici pe care i-a avut România, dar și unul, după părerea mea, deștept în a-și ascunde urmele. Pentru că ați văzut că foarte greu poți spune despre el că a făcut ceva.

El a avut un stil foarte ciudat de a face dosare tuturor celor care au interacționat cu el sau cu familia lui, orice mică afacere. Un exemplu este primarul de la Craiova, Solomon, pe care l-a arestat pur și simplu, doar că Solomon fiind un băiat simpatic a spus undeva cum a ajutat-o pe fata lui Traian Băsescu. A fost arestat. Nu este singurul. Monica Iacob-Ridzi, primarul Mircea Gutău.

Acum, mai era o latură a lui: gelozia idioată a lui și cum l-a executat pe primarul Cherecheș de la Baia Mare. Era gelos pe oricine se apropia de Elena.

Într-adevăr, el și-a scos foarte mulți bani din țară, cu două avioane private, înmatriculate în Austria, pentru că am înțeles că aceste avioane au un regim special oriunde în lume, dar nu erau valize, erau cutii de carton, de xerox, cu bancnote de 50 de euro. Nu a plecat o dată, a plecat de 30 de ori,de mai multe ori, în 10 ani de mandat.

Ceea ce trebuie să ma știți este că omul a avut mai multe vacanțe decât Iohannis, doar că era deștept. Pleca cu avionul de pe Băneasa, nu știa nimeni, pleca cu escortă puțină”.

Întrebat și dacă banii proveneau din șpăgi, Radu Cristescu a spus:

„Numai din șpăgi, vă dați seama. O parte din șpăgi erau de la Patriciu. Patriciu și-a plătit libertatea, să știți cu foarte mulți bani, la două zile după ce a fost eliberat pe un viciu de procedură. Poate faceți rost de declarația lui Cășuneanu de la Parchetul General – dosarul există. Cășuneanu povestește cât i-a dat, cum i-a dat.

La Patriciu suma era de ordinul milioanelor Peste 100 de milioane. Nu vreau să zic o sumă mare că amețește lumea. Lumea dacă află cam câți bani are omul acesta, se va șoca. Pentru că a putut să mascheze aceste lucruri. Ce este revoltător e că el spus că vrea să reformeze clasa politică, el a spus că luptă împotriva corupției”.

Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea, este decizia definitivă a decătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție. Recursul lui Traian Băsescu a fost respins, iar acesta a fost declarat colaborator al Securității.

„Admite excepția inadmisibilității invocată din oficiu. Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepția de nelegalitate invocată de recurentul-pârât Băsescu Traian.

Respinge, ca fiind nefondat, recursul, astfel cum a fost precizat la data de 5 noiembrie 2021, declarat de recurentul – pârât Băsescu Traian împotriva Sentinței nr. 471 din 20 septembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 martie 2022”.

Traian Băsescu a declarat că va face demersuri la CEDO, după ce Curtea Supremă a decis că a colaborat cu Securitatea.

„Am luat notă de decizia ICCJ pe care nu o voi comenta public. Voi face demersurile legale la CEDO”, a fost reacția fostului preşedinte Traian Băsescu pe pagina sa de Facebook.

Ce drepturi pierde Traian Băsescu după ce a fost declarat Colaborator al Securității

Conform unei legi votate Camera Deputaţilor în luna octombrie 2021, foştii şefi de stat care au fost dovediţi că au colaborat cu Securitatea îşi vor pierde drepturile. Astfel, persoanele care au avut calitatea de şef al statului român beneficiază pe durata vieţii de următoarele drepturi:

a) folosinţa gratuită a unei locuinţe de protocol şi a unui spaţiu pentru organizarea cabinetului de lucru, încadrat cu un post de consilier şi un post de secretar, ambele atribuite cu destinaţia de reşedinţă;
b) indemnizaţia lunară în cuantum egal cu 75% din indemnizaţia acordată Preşedintelui României în exerciţiu;

c) pază şi protecţie, dar şi folosinţa gratuită a unui autoturism, asigurate permanent de Serviciul de Protecţie şi Pază, potrivit reglementărilor în vigoare.

d) folosinţa gratuită pe o perioadă de maximum 12 luni a unei locuinţe, cu destinaţia de reşedinţă, în suprafaţă de maximum 200 mp, în perioada executării lucrărilor de reparaţii capitale la imobilul atribuit cu destinaţia de reşedinţă.

Parteneri
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redactia.ro
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost construit în mai puțin de un an
Click.ro
Decizie fără precedent a BEC. Un candidat la președinție trebuie să șteargă toate materialele de promovare online
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Femeia care le știa toate secretele rupe tăcerea! Ce a povestit Flora Năstase despre intimitatea relației dintre Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană. 'Silviu mă suna'
Unica.ro
Furtuna de zăpadă Jari. Meteorologii sunt derutați de amploarea dezastrului
EVZ.ro
Adriana Bahmuțeanu, primele declarații după ce băieții ei au fost luați de Protecția Copilului. Fosta soție a lui Silviu Prigoană nu și-a văzut nici acum fiii
Spynews
Apare o nouă taxă la bloc. O plăteşte toată lumea. Nu contează dacă te-ai debranșat și ai centrală
Capital.ro
Victorie pentru Adriana Bahmuțeanu! Copiii ei au fost scoși din casa tatălui decedat. Ce se întâmplă acum cu Eduard și cu Maximus
Avantaje
Putin se RĂZBUNĂ! RACHETA rușilor care a SPERIAT țările NATO
Mediaflux
Breaking news! Alina Petre a obținut un ordin de protecție pentru 5 zile împotriva celui de care s-a despărțit, dar care îi este încă soț. Vedeta se teme pentru viața ei
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate ninsori și vânt puternic. Ce au anunțat meteorologii
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro