Ce adversare va avea Simona Halep la Doha. Jucătoarea de tenis româncă a aflat deja cu cine va juca în turneul următor, care este programat săptămâna următoare. De altfel, organizatorii turneului WTA de la Doha, Qatar, au făcut deja tragerea la sorți pentru tabloul principal, iar țara noastră are trei reprezentante în primul tur al turneului.
Astfel, Simona Halep, eliminată astăzi în semifinale la Dubai, va debuta la turneul de la Doha împotriva franțuzoaicei Caroline Garcia (70 WTA), care a primit un wild card. Caroline Garcia este o fostă jucătoare de top 10. Ea a pierdut de 7 ori în fața Simonei Halep și a câștigat o dată. WTA Turneul WTA 1000 de la Doha din intervalul 20-26 februarie oferă premii totale de 2,3 milioane de dolari.
Dacă Simona Halep va ajunge în turul 2, ea va juca cu învingătoarea dintre Coco Gauff și Shelby Rogers. În turul trei, Simona Halep s-ar putea duela cu una dintre Paula Badosa, Belinda Bencic sau Clara Tauson.
Apoi, în sferturile de finală, Simona Halep le-ar putea întâlni pe Jessica Pegula, Katerina Siniakova, Sofia Kenin ori Maria Sakkari. De menționat este că, alte posibile adversare pentru semifinale ar putea Aryna Sabalekna, Alize Cornet, Angelique Kerber, Elena Rybakina, Marketa Vondrousova ori Iga Swiatek.
În ce privește celelalte două reprezentante ale României la acest turneu, Irina Begu o va întâlni în primul tur pe cehoaica Petra Kvitova (25 WTA), iar Sorana Cîrstea va juca împotriva egiptencei Mayar Sherif (65 WTA).
Amintim că Simona Halep a fost eliminată azi în semifinala de la Dubai de către letona Jelena Ostapenko în trei seturi, cu 2-6, 7-6 (0), 6-0. Turneul de la Dubai (Emiratele Arabe Unite) era dotat cu premii totale de 768.680 de dolari. Întrucât nu şi-a apărat trofeul cucerit în 2020 la acest turneu, Simona Halep va coborî în clasamentul WTA până pe locul 26.
Simona Halep și Jelena Ostapenko nu au fost la prima întâlnire pe teren. Cele două sportive s-au întâlnit mai de două ori: prima dată, Simona Halep a învins-o pe letonă în semifinala turneului de la Beijing din 2017, câștigând cu scorul de 6-2, 6-4, iar a doua oară s-a întâmplat
în finala turneului de la Roland Garros, atunci când Jelena Ostapenko a reușit să o învingă pe Simona cu 4-6, 6-4, 6-3.
În finala de sâmbătă a turneului de la Dubai, Jelena Ostapenko va evolua împotriva rusoaicei Veronika Kudermetova (31 WTA, 24 de ani).