În octombrie 2019 s-a aflat că Ileana Lazariuc și Țiriac Junior nu mai sunt un cuplu. Cei doi ar fi divorțat însă încă din anul 2017. De atunci, cei doi au fost foarte discreți cu declarațiile publice.
După patru ani, Ileana Lazariuc se împarte între viața profesională și cea personală. Fiica celebrei Anastasia Lazariuc a debutat ca model la numai 15 ani. A cochetat cu muzica, fiind cântăreață în trupa „Trinity”, dar și cu actoria. Astfel, ea a jucat în mai multe filme, călcându-i pe urme mamei sale. S-a căsătorit în anul 2009 cu Țiriac Junior, dar s-au separat în 2017, din punct de vedere legal.
După patru ani de la divorț, aceasta se împarte între viața de mamă și carieră. Are doi băieți cu fiul lui Ion Țiriac, cărora le dedică cel mai mult timp. Se preocupă de creșterea și de educarea lor, ducându-i în foarte multe vacanțe. Dar Ileana Lazariuc se mai preocupă și de afacerea pe care o conduce.
Potrivit informațiilor de pe contul personal de Instagram, aceasta deține un magazin în București, dar și un site ce comercializează produse de lux la mâna a doua. De acolo, doritorii pot cumpăra, de exemplu, o geantă Coco Chanel cu suma de 3000 de euro, pantofii cu 300 de euro, dar și alte articole vestimentare ori accesorii.
Ileana Lazariuc a început afacerea în anul 2014. Potrivit Fanatik, între 2018 și 2019, afacerea aceasta i-a adus în conturi undeva în jur de 750.000 de euro. Magazinul fizic a avut nu mai puțin de 1500 de clienți care au achiziționat produsele de lux, în medie, zilnic. În pandemie însă, și magazinul vedetei, ca și alte afaceri, nu a produs bani ca în perioada antepandemică.
„Ideea a pornit din dressingul meu, care devenise neîncăpător, dar cunoșteam de ceva timp acest model de business din alte țări. Piața magazinelor second-hand de lux este încă la început și cu siguranță se poate dezvolta mult mai mult. Prin mai multă informare și renunțarea la false concepții, putem ajunge și noi la nivelul de dezvoltare a acestui business de pe alte piețe. Potențialul este foarte mare” spunea Ileana Lazariuc într-un interviu acordat în urmă cu șapte ani de zile.
Ileana Lazariuc, în vârstă de 39 de ani, pare că duce o viață foarte bună pe ambele planuri, chiar și după ce s-a despărțit de fiul unui dintre cei mai bogați români.