Au muncit din greu, au sacrificat timp prețios, bani, planuri, stres și multe clipe petrecute alături de cei dragi pentru a ajunge acolo unde se află astăzi, pe treapta cea mai înaltă a showbizului românesc. Cum arată cele mai frumoase și luxoase case ale vedetelor din România.
Delia, Adela Popescu, Andreea Bălan sunt doar câteva dintre cele mai populare și apreciate vedete din România. După zeci de ani de carieră, atât în domeniul muzical cât și în televiziune, cele trei artiste au reușit să-și cumpere casele visurilor sale.
Atunci când pleacă de pe scenă sau din platoul de televiziune pentru a se răsfăța în propriul lor cămin, cele trei vedete se relaxează în case sau apartamente de lux, pentru care au muncit din greu ani de zile.
Adela Popescu și Radu Vâlcan trăiesc cea mai frumoasă perioadă a vieții lor de când au devenit părinți pentru a treia oară. Și, pentru că familia s-a mărit, iar casa le-a „rămas mică”, prezentatorul de la Insula Iubirii și vedeta de la PRO TV au decis să se mute în casă nouă.
Vila luxoasă care le-a devenit reședință are un design minimalist, potrivit gusturilor celor două vedete. Canapeaua care tronează în sufragerie costă nici mai mult, nici mai puțin de 36.000 de lei, o adevărat avere. Lampa suspendată din camera de zi valorează 1.150 de lei.
Patul matrimonial pe care Adela Popescu și Radu Vâlcan l-au comandat pentru dormitorul lor a fost cumpărat cu 26.000 de lei de la firma Bonaldo. Bateria de la lavoar s-a vândut cu suma de 600 de lei. Pentru cadă, cei doi amorezi au scos din buzunar suma de 9.000 de lei, iar bateria de la cadă i-a costat 8.000 de lei.
Fosta soție a actorului George Burcea trăiește pe picior mare. Andreea Bălan este una dintre cele mai muncitoare artiste din România, cu o carieră de peste 25 de ani în showbizul autohton.
Pe scenă de la 14 ani, jurata de la Te Cunosc de Undeva este cunoscută pentru disciplină, seriozitate, perfecționism și pasiunea cu care a muncit toată viața pentru a ajunge un artist de nota 10.
Andreea Bălan are un duplex de lux construit de acum mulți ani în zona de nord a Bucureștiului, acolo unde locuiește alături de mama sa și cele două fetițe pe care le are din mariajul cu actorul George Burcea.
Delia nu mai are nevoie de niciun fel de prezentare. Este considerată una dintre cele mai bune voci feminine ale României, este un artist complet, talentat, efervescent, într-o continuă schimbare.
Împreună cu soțul ei, afaceristul Răzvan Munteanu, Delia locuiește într-un penthouse de lux într-o zonă liniștită a Capitalei, locuință cu mai multe dormitoare și terasă exterioară în care a investit sute de mii de euro. Apartamentul luxos are 400 mp cu scară interioară și pereți din sticlă.