Noi detalii incredibile ies la iveală, la o zi de la moartea celebrei artiste Cornelia Catanga. Regina muzicii lăutărești avea probleme financiare și era „dărâmată emoționat”, conform vobelor Monicăi Tatoiu. Care au fost ultimele cuvinte pe care Cornelia Catanga i le-a spus celebrei femei de afaceri, acum un an de zile.
Vestea că regina muzicii lăutărești Cornelia Catanga a murit a luat pe nepregătite showbizul românesc. Nimeni nu se aștepta ca solista de numai 63 de ani să fie răpusă de boală. Catanga a suferit un stop cardio-respirator vineri, 26 martie, la Spitalul Universitar din Capitală, iar dispariția ei a lăsat o țară în doliu. Foarte multe vedete precum Mirabela Dauer, Mara Bănică, Elena Merișoreanu, Nicoleta Voicu, Loredana Groza și Cătălin Botezatu și-au exprimat, deja, regretul pentru trecerea în neființă a reputatei artistă și au transmis condoleanțe familiei Pădureanu.
Monica Tatoiu a rămas pietrificată, la vestea morții Corneliei Catanga. Aflând că soțul artistei Aurel Pădureanu și fiul său Alexandru nu au resursele financiare suficiente cât să acopere înmormântarea cântăreței, fosta patroană de la Oriflame România nu a stat pe gânduri și deja a început demersurile necesare pentru a găsi un loc de veci pentru celebra artistă.
„Dacă aveţi nevoie, vorbesc eu şi plătesc eu. E lângă Bucureşti, la Mănăstirea Pissiota. Vorbesc cu maica stareţă. Dacă nu aveţi unde, o să vorbesc. Ştiu că sunt locuri de veci la maica stareţa acolo, că vreau să îmi iau şi eu unul, că nici eu nu am. Pe soţul meu l-a făcut să plângă şi soţul meu nu plânge uşor”, a declarat Monica Tatoiu la Antena 3.
Tot Monica Tatoiu a declarat că regretata solistă i-a mărturisit, în urmă cu un an, că întâmpina foarte multe probleme financiare, plângându-de faptul că nu mai are din ce să trăiască. Catanga a trecut prin lovituri serioase, în ultimii ani. Problemele grave de sănătate, despărțirea de Aurel Pădureanu, bărbatul pe care l-a iubit timp de 33 de ani, și nunta anulată a fiului său Alexandru i-au pus capac reginei muzicii lăutărești:
„Ultima dată am văzut-o pe doamna Catanga la o emisiune, acum un an jumate. Ea ieşea din emisiune, eu intram şi era tristă. Îşi pierduse casa şi de atunci îmi spunea că are probleme financiare. (…) Catanga era prăbuşită emoţional după lucrurile prin care a trecut. (…) Artiştii se dăruie, artiştii nu sunt bancheri. Îmi amintesc vorbele…Zice, doamnă, este groaznic, nu mai avem din ce să trăim”, a continuat afacerista pentru sursa citată.