Costi Ioniță a fost atacat de unul dintre rivalii săi. Mai în glumă, mai în serios unul dintre artiști a făcut o remarcă mai puțin plăcută la adresa fostului concurent de la Survivor România.
Liviu Guță susține că ar fi putut participa în competiția „Survivor România”, însă el a refuzat oferta, motivând faptul că nu ar fi făcut față traseului greu, scrie wowbiz.ro. Artistul a mai spus că ar fi făcut față din punct de vedere mental mult mai bine decât mulți dintre concurenții care sunt acum în Republica Dominicană și care” își plâng de milă ”, spune acesta.
Totodată, cântărețul i-a nominalizat pe cei despre care crede el că își au într-adevăr locul în competiție.
”Moroșanu, Culiță, Zanni și Jador își au locul acolo. Ceilalți nu au ce căuta”
”Și eu puteam să mă duc la Survivor, credeți-mă când vă spun asta. Dar eu nu mai am condiție fizică.Bine, eu cred că n-am avut niciodată condiție fizică, doar când eram mai mic și puteam să alerg și eu cu viteză. Acum nu mai, vă dați seama că numai mașină și mă dau jos. Nu mai am condiție fizică. Nu că mă consider bătrân dar nu mai am cum, nu sunt făcut pentru așa ceva. Îți faci o pregătire înainte, nu te duci acolo și plângi că ți-e dor de mama sau de nevastă.
Nu poți, frate, sunteți bărbați, ce naiba… Eu nu contest faptul că vă e dor de familie, de neveste dar nu plângeți mă la televizor că e urât ce războinici și ce faimoși mai sunteți voi acolo. Moroșanu, Culiță Sterp, Zanni și Jador își au locul acolo. Restul, nu depuneți efort, nu vreți voi… părerea mea!”, a dezvăluit Liviu Guță pe vlogul său.
În situația în care ar fi acceptat să intre în competiție, Liviu Guță ar fi fost în aceeași echipă cu Costi Ioniță. Între cei doi exista o rivalitate de mai bine de 15 ani, scrie sursa. La mijloc ar fi o suma de bani. Guță susține că Ioniță nu i-ar fi plătit suma cuvenita, după ce cei doi ar fi înregistrat o piesă împreună, în trecut.
Legat de prestația lui Costi Ioniță la Survivor România, Guță susține ca acesta și-ar fi depășit limitele în cel mai dur reality-show. Totodată nu a ezitat să fie ironic, în mod subtil la adresa rivalului său.
”Am înțeles că și Costi Ioniță e deja acasă… Săracul om, s-o fi săturat și el acolo. Sincer, nu este ușor să alergi la o vârstă mai înaintată, nu mai ai pregătire, mai ales că noi artiștii, știți cum suntem, nu prea ne place sala, doar cea de mese”, a mai spus Liviu Guță.