În lumea showbiz-ul se schimbă des stiluri vestimentare, frizuri, iubiți și multe altele, cam tot ce se poate. Cu toate acestea, există vedete care iau decizia de a face și schimbări mai profunde în viața lor. Unele persoane publice au renunțat la religia cu care s-a născut pentru a trece la alt cult. Motivele sunt diverse și, de cele mai multe ori, personale. Dar care sunt aceste persoane?
Monica Gabor s-a născut într-o familie credincioasă de catolici. Dar când abia împlinise vârsta de 18 ani, ea a luat decizia de a-și schimba religia pentru a se putea căsători cu Irinel Columbeanu. Ceremonia religioasă a fost ținută la Mănăstirea Snagov și a fost una impresionantă. Desigur, nici presa nu a lipsit. După ce a divorțat, Monica a rămas ortodoxă. Dar oare va rămâne așa? Ei bine, iubitul ei chinez este budhist. Așa că, n-ar fi exclus ca în câțiva ani să își schimbe religia din nou.
Brigitte a fost catolică în primă fază, dar a decis să devină penticostală. A renunțat acum câțiva ani la Catolicism în favoarea Neoprotestantismului.
„Eu am fost catolică, dar am avut foarte multe probleme și am umblat pe la multe biserici. Voiam să scap de vrăji și lucruri murdare. Mergeam foarte des la o mănăstirea unde se fac slujbe vineri noaptea pentru cei cu probleme. Apoi am fost botezată penticostală, m-am pocăit, să scap de toate păcatele și să încep viața ca un om nou. La 40 și ceva de zile după botez, Ilie m-a văzut la televizor și m-a sunat. De atunci a început relația noastră, a fost un semn”.
Brigitte este convinsă că noua sa religie i l-a „prezentat” pe fostul mare tenisman. Religia ei interzice purtarea podoabelor, lănțișoarelor sau alte accesorii dar și intrarea într-un locaș sfânt în blugi.
Mihai Bendeac este o vedetă puțin mai diferită față de celelalte. Așa cum ne-a obișnuit deja, el face tot cea poate pentru a fi diferit față de ceilalți. Este interesat ce spune despre decizia luată acum câțiva ani, una ce i-a schimbat viața.
„Având în vedere că am renunțat la religia ortodoxă în urmă cu ceva ani, multă lume mă întreabă dacă mai cred în Dumnezeu și dacă am îmbrățișat altă religie. Nu am o problemă cu a răspunde. Îl iubesc pe Dumnezeu. Acesta a fost motivul pentru care am renunțat la o religie care îl folosește… Nu, nu am îmbrățișat „altă religie”. Nu cred în ideea de religie. Dar pot spune, clar și apăsat, că scientologia mi-a schimbat viața. În ce mod? Dacă vă spun că tot ce vreau se împlinește, mă credeți?”.
Odată ce a luat această decizie, el nu mai merge la biserică de Paște sau de Crăciun. De asemenea, nici nu mai da bani la preoți, în care oricum nu prea credea.
Mihaela a fost botezată de către părinții ei ca fiind ortodoxă. Cu toate acestea, în urmă cu mai bine de 15 ani, a renunțat la religia ei și a trecut la Iudaism deoarece s-a căsătorit cu Elan Schwartzenberg. La botezul convertirii, Mihaela Rădulescu a primit și un nume nou, Judith. Chiar dacă vedeta a divorțat de soțul ei, a declarat că nu va renunțat la Iudaism. Va rămâne în continuare la această religie de dragul fiului ei, Ayan.