Nici nu a început primul turneu al anului de Grand Şlam, că organizatorii au fost puşi deja în faţa unei crize incredibile. Este alertă la Australian Open, unde e Simona Halep acum. Iată ce s-a întâmplat în Adelaide.
Este alertă la Australian Open, unde e Simona Halep acum. Oficialii primului turneu de Grand Şlam al anului au luat decizia de a izola 47 de sportivi în urma veştii că la bordul a două avioane care au adus jucători de tenis în Australia au fost depistate două persoane infectate cu SARS-COV-2.
Una dintre acestea este preparatorul fizic al lui Filip Krajnovic, partenerul de antrenament al lui Novak Djokovic. Acesta are anticorpi de coronavirus, motiv pentru care organizatorii au luat decizia de a-i izola pe toţi cei care au venit cu el în aeronavă. Despre cel de-al doilea caz, nu au fost oferite informaţii, pentru moment.
Printre cei care s-au aflat în acelaşi avion cu preparatorul se numără Angelique Kerber, Svetlana Kuznetsova, Tennys Sandgren, Belinda Bencic, Victoria Azarenka, Kei Nishikori, dar şi românca Bianca Andreescu. Toţi cei 47 de sportivi nu vor mai avea voie, în următoarele 14 zile, să iasă din camerele de hotel. Din păcate, asta înseamnă că nu mai au dreptul nici să se antreneze.
„Niciunul dintre jucători nu va putea părăsi camera de hotel până nu va primi acordul medicilor şi nu va putea să întrerupă carantina pentru a participa la antrenamente. Comunicăm cu fiecare persoană în parte şi mai ales cu grupul de sportivi. Situaţia acestora este diferită acum şi vom face tot posibilul să ne îngrijim de ei cât mai bine”, a explicat directorul turneului, Craig Tiley.
Deşi cursele charter oferite de cei de la Australian Open au costat peste 40 de milioane de dolari, se pare că acest mijloc de a opri răspândirea COVID-19 printre jucătorii de tenis nu a avut efectul scontat.
Simona Halep aşteaptă începerea turneului Australian Open care va avea loc, la Melbourne, între 8 şi 21 februarie 2021. Anul acesta, Halep va fi cap de serie numărul doi. La ediţia de anul trecut, sportiva din România a ajuns până în semifinale, unde a fost învinsă de Garbine Muguruza.
După Australia, românca se va pregăti pentru Qatar Total Open. De curând, aceasta a anunţat la ce competiţii va participa în perioada următoare.