31 dec. 2020 | 12:44

Cod rutier 2021. Ce se întâmplă cu amenzile de la 1 ianuarie. Toți șoferii trebuie să afle

Diverse
Cod rutier 2021. Ce se întâmplă cu amenzile de la 1 ianuarie. Toți șoferii trebuie să afle
Anunţ important pentru toţi şoferii. Ce e întâmplă cu amenzile de la 1 ianuarie 2021

După un an greu pentru toată lumea, ministrul Finanţelor a anunţat ce se întâmplă cu amenzile de la 1 ianuarie. Toți șoferii trebuie să afle noutăţile din Codul Rutier 2021!

Ce se întâmplă cu amenzile în 2021

Florin Cîțu a făcut anunţul mult aşteptat de toţi şoferii din România. Acesta a explicat, de curând, ce se întâmplă cu amenzile de la 1 ianuarie, conform noului Cod Rutier 2021. Ministrul Finanţelor Publice a explicat că punctul de amendă nu va creşte, în ciuda zvonurilor că ar urma să fie majorat la 223 de lei de la 145 de lei.

Ultima creştere a sancţiunilor rutiere în România a avut loc în 2017. Atunci, punctul de amendă a fost majorat de la 125 la 145 de lei.

“Punctul de amendă rămâne la valoarea de 145 lei, nu se modifică”, a spus Florin Cîțu.

De asemenea, ministrul Finanţelor a discutat şi despre o ordonanţă privind impactul bugetar sau o economie la buget de 17,6 miliarde de lei pentru anul viitor. Ordonanţa prevede menţinerea în cuantum brut a salariilor și sporurilor de care beneficiază angajații din administrația publică centrală și locală la nivelul din decembrie 2020. Mai mult, voucherele de vacanță se menţin la suma de 1.450 lei.

De ce ar fi trebuit să crească punctul de amendă

Cod rutier 2021. În contextul în care salariul minim pe economie crește de la 1 ianuarie 2021, ar fi trebuit să crească și sactiunile rutiere. Asta pentru că punctul de amendă este calculat în funcție de salariul minim pe economie. Din fericire pentru conducătorii aturo, şi anul acesta, a fost înghețat, după discuțiile dintre Guvern, patronate și sindicate.

“Al doilea lucru pe care l-am discutat și stabilit a fost înghețarea punctului de amendă la 145 de lei, lucru foarte important, pentru că punctul de amendă se leagă de salariul minim. A fost o ordonanță de urgenţă anul trecut în ianuarie care a înghețat punctul de amendă la 145 de lei, deci legat de vechiul salariu minim pe economie, și acest lucru se menține și pentru anul viitor”, a menționat președintele CNIPMMR, Florin Jianu.

Amenzile pe care le pot primi şoferii din România:

  • clasa I: 290 sau 435 de lei (două sau trei puncte-amendă);
  • clasa a II-a: 580 sau 725 de lei (patru sau cinci puncte-amendă);
  • clasa a III-a: de la 870 la 1.160 de lei (de la șase la opt puncte-amendă);
  • clasa a IV-a: de la 1.305 la 2.900 de lei (de la nouă la 20 de puncte-amendă);
  • clasa a V-a (însă numai pentru firme): de la 3.045 la 14.500 de lei (de la 21 la 100 de puncte-amendă).