Doi mecanici auto, unul din Caracal, altul din Rădăuți, ambii arestați în prezent, au făcut femei să dispară. Poveștile lor au șocat opinia publică. După ce Gheorghe Dincă a fost prins, și Vasile Lavric a fost adus în fața oamenilor legii, într-o altă încercare a autorităților de a găsi probe incriminatorii împotriva sa.
Gheorghe Dincă, supranumit ”monstrul din Caracal”, a ajuns în atenția publică la finalul lunii iulie 2019, după ce Alexandra Măceșanu, dispărută pe 24 iulie, a apelat de trei ori la serviciul de urgență 112, spunând că a fost răpită și violată, după ce a fost luată la ocazie. În cursul anchetei a ieșit la iveală că este suspect de comiterea unei alte răpiri, cea a Luizei Melencu, dispărută în data de 14 aprilie 2019. Bărbatul ducea o viață în aparență retrasă, trăind separat de propria familie, mare parte din această alegând calea străinătății, și practicând mecanica auto, taximetria neautorizată, precum și diferite munci necalificate ziliere.
Vasile Lavric, supranumit ”mâncătorul de femei din Rădăuți”, a fost arestat pentru 30 de zile, la începutul lunii decembrie 2020, fiind suspect de comiterea a patru crime. Acesta este bănuit că a omorât toate femeile cu care a trăit în concubinaj. El a fost lăsat ”liber să ucidă”, fiind suspectat din urmă cu mai bine de șase ani de moartea femeilor din viața sa. Una dintre consoarte a dispărut în anul 1996, a doua în aprilie 2005, iar a treia, două luni mai târziu, în același an. În trecut, el a fost condamnat la trei ani de închisoare pentru viol.
Între cei doi presupuși criminali sunt mai multe legături. Una este dispariția fără urmă a femeilor din viața lor, în cazul lui Lavric a partenerelor sale, iar de cealaltă parte a celor două fete răpite și ucise. De asemenea, ei au și aceeași meserie. Mai mult, potrivit WOWbiz, se presupune că accidentul auto în care murit prima soție a lui Lavric ar fi fost provocat de acesta.
Alexandra Iordache, sora celor trei persoane dispărute din Rădăuți, victime ale presupusului criminal Lavric, a povestit pe Facebook calvarul prin care familia sa a trecut în ultimii 20 de ani, dar și amenințările pe care Lavric i le-a făcut de când era doar un copil.
„Ma numesc Alexandra Iordache. Sunt sora fetelor disparute din Radauti: Iuliana, Nicoleta si Ramona. Stiu, pentru unii dintre voi doar o poveste si asa greu de digerat, dar pentru noi un cosmar , un cosmar in care ne aflam de peste 20 de ani. (…) Zile si nopti de stat in fata politiei din Radauti fara rezultat, mama era ameninta mereu de seful politiei din Radauti de la aceea data „daca nu taci si mai ragi ca vaca aici te bag la beci”. Erau prieteni. Lavric detinea si detine in apropierea casei noastre parintesti un service auto. Iar pe alta parte , cand s-au tratat cazurile de disparitie serios in tara asta?!
Ni se spunea lejer ” se intorc ele sunt in Italia”. Se intorc ele sunt in Italia”, dar mama era amenintata cu cutitul de acest „distrugator de vieti” ca daca mai cauta fetele. „Se intorc ele sunt in Italia” , dar eu pana la 18 ani am fost amenintata de acest individ: „Cresti, faci 18 ani si te omor sau vand si pe tine”. „Se intorc ele sunt in Italia” dar am fost terorizata. Terorizati”.