După imaginile apărute în presă cu Citroen-ul BX din 1986 lăsat să ruginească într-o parcare din cartierul bucureştean Militari, iată că Nicușor Dan şi-a schimbat maşina. Cum a apărut noul primar al Capitalei în prima zi de mandat?!
În urmă cu doar câteva săptămâni, toată lumea vorbea despre “rabla” pe care o ţinea Nicușor Dan într-o parcare din Militari. Era vorba despre un Citroen BX din 1986, autoturism care a fost între timp ridicat şi dus la fier vechi. Se pare că noul primar al Bucureştiului a făcut loc noii maşini – un Renault Clio IV de culoare albă, cu un motor de 1,2 litri (benzina) şi 75 de cai putere. Aceasta este, conform celor de la Promotor.ro, cea mai ieftină versiune – puţin sub 10.000 de euro.
Edilul Capitalei a fost surprins, în ziua depunerii jurământului de primar, lăsând maşina într-o parcare aflată la 10 minute de Primărie, semn că acesta nu a fost deranjat să meargă pe jos până la intrarea în instituţie.
Dacă este să comparăm cu autoturismul condus de fostul primar, Gabriela Firea, aceasta conduce un Mercedes Benz din anul 2010.
Printre priorităţile mandatului lui Nicușor Dan se numără şi reducerea numărului de maşini de pe străzile din Bucureşti. Noul edil al Capitalei susţine că un transport în comun eficient este una dintre soluţiile cele mai bune, modelul fiind preluat de la marile oraşe europene.
De asemenea, în contextul pandemiei de coronavirus, acesta susţine că autorităţile fac tot posibilul ca cei care călătoresc cu mijloacele de transport în comun să fie în siguranţă.
“Am fost la sediul Societății de Transport București, unde am analizat în special măsurile de protejare a călătorilor în contextul actualei epidemii COVID-19. Am discutat despre numărul mediu de călători pe linii și pe ore, despre dezinfecția în mijloacele de transport în comun, despre purtarea măștii în interiorul acestora.
Am convenit aplicarea unui chestionar pentru șoferi și vatmani, în urma căruia vom obține o imagine mai exactă a situației din teren și care ne va ajuta să luăm decizii informate.
Vom face eforturi suplimentare pentru că toți cei care folosesc transportul public în Capitală să fie în siguranță. Sănătatea bucureștenilor este prioritatea noastră în săptămânile care urmează”, a scris Nicușor Dan, pe Facebook