După 34 de sezoane, serialul Trăsniţii de la Prima TV ajunge la final. Oficialii postului au făcut anunţul trist pentru fanii celui mai longeviv show românesc.
Cu peste 2.000 de episoade, serialul “Trăsniţii” a intrat, în 2015, în Cartea Recordurilor ca fiind cel mai lung sitcom din lume. A reuşit să depăşească chiar şi celebra animaţie “The Simpsons”. După 34 de sezoane, însă, oficialii postului Prima TV au anunţat că sitcomul a ajuns la final.
„Acesta va fi ultimul sezon”, a fost anunţul celor din televiziune, conform Paginademedia.ro.
Cel care a vorbit, în exclusivitate, despre acest subiect a fost Toni Ionescu, actorul care îl interpretează pe Mârlanu. Acesta a spus că este ultimul sezon, iar ultima zi de filmare a fost pe 4 noiembrie.
“Se pare că se termină cu Trăsniții, ăsta va fi ultimul sezon. Mai mult ca sigur ăsta e ultimul sezon. S-ar putea să facem altceva în loc de asta, dar nu se știe sigur. Deocamdată totul e în aer așa, dar se pare că serialul se termină. Azi (n.r. 4 noiembrie) a fost ultima zi de filmări. Orice început are și un sfârșit.”
Legat de noii patroni Prima TV, actorul a precizat că nu are detalii despre ce va urma.
“Deocamdată nu s-a stabilit o schemă de programe. Nu știm ce se va întâmpla. Ce e clar e că vom avea transmisii de fotbal pe Prima, care erau până acum pe Look TV. Deci pe asta se axează postul, în general. Se vor axa pe sport, în principiu pe fotbal.
Ce știu sigur e că bucătarul Horia Vârlan va avea o emisiune, dar în rest nu se știe absolut nimic”.
Grig Chiroiu, producătorul serialului, a declarat că pe post vor fi difuzate seriale noi până la final de decembrie.
Prima TV a trecut, din luna septembrie, în portofoliul lui Adrian Tomșa, cel care deține și televiziunile Look, motiv pentru care se anunţa mai multe schimbări, inclusiv faptul că postul va emite şi în format HD.
“Sperăm ca până la finalul anului să avem toată emisia în HD. Rațiunea pentru care am luat decizia acestei achiziții a fost de business, oarecum naturală pentru grupul media pe care vrem să-l construim.
Avem nevoie de o stație generalistă. Prima TV a fost unul dintre pionierii din piața media românească. Nu are un brand erodat, are notorietate și asta a contat mult. Postul nu a beneficiat de bugete de dezvoltare. Sunt multe de construit în zona tehnică și de conținut. Suntem pregătiți să rezolvăm aceste probleme de care suntem conștienți.
Nu vrem să modificăm poziționarea postului, de post generalist. Vom încerca să aducem, în schimb, o componentă de sport. Vom încerca să ne adaptăm schimbărilor și să abordăm noi paradigme, prin transformarea televiziunii într-un hub digital”, a declarat Adrian Tomșa.