UPDATE / Șerban Huidu a reacționat cu un mail trimis pe adresa redacției după dezvăluirile playtech.ro:
Știrea inițială ///
Șerban Huidu a fost dat afară de la Prima TV. Noua conducere a postului Prima TV nu mai dorește difuzarea emisiunii-emblemă a stației TV, lucru care i-a fost adus la cunoștință și prezentatorului. Ce se va întâmpla cu Cronica Cârcotașilor, emisiunea lui de suflet?
O nouă lovitură pe piața media din România. Emisiunea “Cronica Cârcotașilor” va fi scoasă de pe post, după 20 de ani de la prima difuzare. Decizia a fost luată în contextul în care postul Prima TV a fost cumpărat, recent, de Clever Media, companie deținută de Adrian Tomșa, cel care patronează și postul Look TV. Conform directivelor noii conduceri, Prima TV se va axa pe știri generaliste și sportive, lucru lesne de înțeles în condițiile în care Tomșa este acționar într-o companie care deține drepturile de difuzare ale meciurilor din Liga I.
Prima emisiune “sacrificată” a fost Flash Monden, prezentată de Diana Bart și Alex Constantin. Întreaga echipă redacțională a fost concediată, mai puțin Diana care se află în concediu de maternitate. Cea de-a doua emisiune care nu se va mai regăsi în grila postului este Cronica Cârcotașilor. Conform informațiilor obținute de Impact.ro, șefii au avut deja o întâlnire cu Șerban Huidu și au discutat termenii încheierii colaborării. Pe post va fi difuzat sezonul deja înregistrat, iar mai apoi emisiunea va dispărea de la PRIMA TV.
Astfel, Șerban Huidu are la dispoziție aproximativ 2 luni pentru a se decide ce va face cu angajații și dacă va încerca să continue emisiunea pe un alt canal de televiziune. Decizia noului patronat Prima TV este una destul de radicală, în condițiile în care Cronica Cârcotașilor este difuzată pe același post încă de la prima sa ediție, adică în urmă cu 20 de ani, pe 14 aprilie 2000. Mai mult, emisiunea este considerată emblema postului, iar Șerban Huidu a fost vedeta care a consacrat Prima TV.
Reamintim faptul că show-ul Cronica Cârcotașilor este o emisiune satirică, în care sunt ironizate bâlbe și momente mai puțin fericite ale angajaților altor televiziuni din România.
De asemenea, în cadrul emisiunii sunt înregistrate „pastile” în care sunt puse în scenă și ironizate întâmplări petrecute de-a lungul fiecărei săptămâni la TV. În urmă cu 20 de ani, Cronica Cârcotașilor îi avea ca prezentatori pe Șerban Huidu și Mihai Găinușă, cei care au și inventat și patentat conceptul. De altfel, postul Prima TV nu are niciun drept asupra emisiunii care îi va rămâne, acum, lui Șerban Huidu, după ce, în 2014, drumul său și al lui Mihai Găinușă s-au despărțit. Rămâne de văzut ce va face Huidu mai departe și cum se va reinventa unul dintre cei mai buni oameni de televiziune din România.