Descinderi la clanul Sadoveanu au loc joi dimineață. Polițiștii fac 37 de percheziții la mai multe clanuri interlope din București, Ilfov și Teleorman. Unul dintre suspecți a încercat să fugă, iar polițiștii au tras un foc de armă. Printre clanurile vizate de polițiști se numără și clanul Sadoveanu, care ar fi amenințat pe membrii unui clan din Roșiorii de Vede.
Poliția Română face în această dimineață 37 de percheziții domiciliare pentru „combaterea infracționalității, tragerea la răspundere a persoanelor implicate în comiterea de fapte penale și protejarea comunității de activitățile ilegale”. Perchezițiile visează și clanul Sadoveanu, care ar fi amenințat un clan din Roșiorii de Vede.
Perchezițiile domiciliare sunt făcute sub supravegherea procurorilor de la unitățile de parchet competente, în cadrul unor dosare penale în care se fac cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de contrabandă, delapidare, tăinuire, furt din locuințe, șantaj, amenințare, precum și tulburarea odinii și liniștii publice.
„Acțiunile urmăresc documentarea activității infracționale a persoanelor bănuite, recuperarea prejudiciilor și indisponibilizarea bunurilor obținute din săvârșirea de infracțiuni sau deținute ilegal.
Persoanele depistate vor fi conduse la audieri, în vederea luării măsurilor legale în fiecare cauză. Activitățile de astăzi se desfășoară în contextul măsurilor luate la nivelul Ministerului Afacerilor Interne pentru combaterea infracționalității de orice fel și pentru asigurarea ordinii și liniștii publice”, precizează Poliția Română.
Ministrul de Interne, Marcel Vela, a transmis un mesaj prin care încurajează românii să aibă încredere în instituțiile statului cu atribuții în combaterea criminalității. Acesta a spus că MAI va comunica acțiunile desfășurate și a transmis și un mesaj claurilor interlope din România: „clanuri, interlopi și răufăcători: Suntem cu ochii pe voi!”.
„Din această săptămână, în fiecare zi de vineri, vă vom prezenta toate acțiunile MAI care au loc în cursul săptămânii privind combaterea criminalității. Acest fenomen criminogen se manifestă prin forme agresive și trebuie să fiți la curent cu activitatea noastră. MAI are reacții unitare, structurate și eficiente. Avem planuri comune cu alte instituții în strategii țintite pe grupurile infracționale.
Cetățenii onești ai acestei țări nu trebuie să se teamă. Suntem o țară sigură, în ceea ce privește ordinea publică”, declara ministrul de Interne, Marcel Vela, la începutul lunii august.