Glasgow Rangers începe astăzi noul sezon din Scoţia, cu o deplasare foarte complicată, pe terenul lui Aberdeen. Stevan Gerrard a fost foarte mulţumit de prestaţiile lui Ianis Hagi din partidele amicale şi îi face un cadou special. Astfel, decarul naţionalei României este titular în importanta partidă care va începe de la ora 14:30. Mai mult, antrenorul lui Rangers a ţinut cont de dorinţa lui Ianis şi i-a oferit exact rolul pe care şi-l doreşte.
Ianis Hagi va juca în spatele vârfului Morelos, poziţia sa favorită. În sezonul trecut, românul era trimis în banda dreapta, zonă a terenului în care nu se simţea confortabil. Fanii lui Rangers i-au cerut în repetate rânduri lui Gerrard să facă această schimbare. Antrenorul englez a încercat formula în câteva dintre partidele de pregătire din vară şi a fost impresionat de rezultat. Ianis a jucat în spatele vârfului şi în partida cu Lyon, în care a fost cel mai bun de pe teren.
La Glasgow Rangers este titular şi Alfredo Morelos, deşi se vorbeşte despre un transfer iminent al acestuia. Lille ar fi dispusă să plătească 17 milioane de euro pentru a-l achiziţiona pe columbian. De altfel, Rangers caută intens jucători pentru zona de atac în această perioadă. Nu mai puţin de 3 ţinte sunt pe radarul vicecampioanei din Scoţia.
Actualul sezon din Premier League Scoţia este foarte important pentru Glasgow Rangers. Fanii sunt disperaţi ca echipa să oprească hegemonia celor de la Celtic. În caz contrar, marea rivală ar putea înregistra un record de zece titluri consecutive. De altfel, fanii lui Rangers au transmis că îşi pun mari speranţe că Ianis Hagi va fi omul care o poate opri pe Celtic. În această etapă, campioana Scoţiei va juca pe propriul teren contra lui Hamilton.