Ianis Hagi i-a impresionat pe fanii lui Glasgow Rangers în partidele amicale, dar Steven Gerard nu este convins încă. Antrenorul englez vrea să revoluţioneze atacul echipei sale şi a intrat puternic pe piaţa transferurilor. Nu mai puţin de trei jucători importanţi, toţi cu potenţial de a fi titulari, sunt urmăriţi de Rangers. Dacă mutările se vor concretiza, Ianis Hagi ar putea fi trimis pe banca de rezerve. Sau, în cel mai bun caz, înapoi în bandă, unde a mai jucat şi în sezonul trecut.
Nigerianul Josh Maja, atacantul celor de la Bordeaux, este prima ţintă a lui Rangers. În vârstă de 21 de ani, Maja a ajuns la Bordeaux în ianuarie, pentru 1,7 milioane de euro, de la Sunderland. Francezii au fost afectaţi financiar de pandemia de coronavirus şi ar fi dispuşi să renunţe la jucător pentru aproximativ şase milioane de euro.
Dar Glasgow Rangers va avea un rival important pentru un eventual transfer. West Ham United este şi ea gata să facă o ofertă, scrie Sky Sport. Formaţia de pe Ibrox pare mai aproape de transferul lui Bongani Zungu, internaţional sud-african. Jucător al lui Amiens, acesta poate juca fie ca mijlocaş ofensiv, fie ca atacant. La fel ca Ianis. The Scotsman scrie că Rangers a ajuns deja la un acord cu echipa care a retrogradat în Ligue 2. 4 milioane de euro vor fi achitaţi pentru Zungu.
În fine, un al treilea jucător pe care Rangers vrea să îl transfere este Lyndon Dykes, scrie hitc.com. Atacantul australian al lui Livingston a marcat 12 goluri în prima ligă din Scoţia în sezonul trecut. Preţul cerut de echipa sa, 2,5 milioane de euro, este considerat prea mare de oficialii lui Rangers. Negocierile vor continua în următoarea perioadă. Rangers caută un înlocuitor pentru Alfredo Morales, care este aproape de un transfer la Lille. În plus, Jermain Defoe va pierde startul sezonului din cauza unei accidentări. Totuşi, pentru Ianis Hagi aceste posibile transferuri pot aduce o concurenţă uriaşă la club.