13 apr. 2019 | 17:58

Ce face PSD cu salariile restante: instanța le-a dat deja dreptate profesilor

Știri generale
Ce face PSD cu salariile restante: instanța le-a dat deja dreptate profesilor

Ecaterina Andronescu, ministrul Educației, a anunțat că s-a luat o decizie cu privire la salarii. Și susține că nu e pomană electorală de la PSD.

Profesorii au ajuns în situația de-a avea salarii restante ca urmare a nerespectării prevederilor din legea 221/2008 privind creșterile salariale în învățământ cu 50%. Aceștia și-au obținut sumele de bani restante în instanță și au de partea lor o hotărâre judecătorească definitivă.

Ecaterina Andronescu, ministrul Educației numit de PSD, susține că aceștia vor primi banii înainte de Paște. Ministrul PSD a spus că suma se ridică la 700 de milioane lei. Banii au fost virați către inspectoratele județene, care vor face plățile.

Andronescu a mai spus că salariile restante, plătite acum profesorilor, fac parte din buget.

„Chestiunea de normalitate” cu care PSD a întârziat

Ministrul Educației a susținut că această măsură nu are nicio legătură cu campania electorală. Angajamentul a fost luat de Guvern anul trecut, în urma negocierile cu sindicatele. Virarea banilor a întârziat, pentru că bugetul de stat a fost aprobat târziu. Ea a zis că este „o chestiune de normalitate”.

„Legea 221 din 2008 prevedea majorarea salariilor profesorilor cu 50%. Termenele ei de aplicare au tot fost prorogate. Profesorii au dat în judecată Ministerul Educației și au câștigat. Ca urmare, am transmis acum spre inspectorate o sumă impresionantă, 700 de milioane de lei, care reprezintă datoriile”, a mai spus Ecaterina Andronescu.

În ceea ce privește campania electorală, anul acesta vor fi două tururi de alegeri. Primele sunt pe 26 mai, pentru europarlamentare. Urmează cele din toamnă, pentru prezidențiale. Deocamdată, PSD nu și-a anunțat niciun candidat pentru postul de președinte. Klaus Iohannis va fi, din nou, girat de PNL.

Până atunci, Dragnea a început o cursă proprie, în care atacă multinaționale și laudă românii. E un caracter naționalist cu care liderul PSD a devenit tot mai familiar în ultimii ani de când partidul său e la putere.

Parteneri
Cum arată locul de veci al lui Gigi Becali. Gazonul dintre morminte, provenit de la FCSB
Redactia.ro
Preparatul biblic care e la mare căutare în zilele noastre. Această mâncare simplă, dar plină de savoare, a devenit o vedetă culinară
Click.ro
Ce spun ucrainenii despre încheierea războiului. Sondajul care contrazice ce se știa până acum
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Moarte neașteptată în showbiz! Artistul a pierdut lupta cu boala la doar 54 de ani! Prietenii sunt în stare de șoc
Unica.ro
Bahmuțeanu l-a visat pe Prigoană. Ce mesaj i-ar fi transmis fostul soț
EVZ.ro
De ce nu a avut Natalia Mateuț succes în relațiile de iubire! Prezentatoarea TV își dorește să aibă o familie: ”Puteam să am deja un copil”
Spynews
Anunț pentru românii cărora le expiră buletinele. Decizia venită marți, 19 Noiembrie
Capital.ro
Imagini din casa lui Silviu Prigoană. E o fortăreață! Camerele copiilor arată ca în filmele SF. Tot confortul și mai mult de atât
Avantaje
ACORD de PACE în UCRAINA! Vladimir Putin, DISCUȚII cu Donald Trump (SURSE)
Mediaflux
Silviu Prigoană ar fi avut probleme financiare în ultima perioadă din viața lui! Ar fi cerut împrumut 30.000 euro: ”L-a sunat pe un prieten”
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Cine a câștigat a treia amuletă din sezonul 14 Chefi la cuțite. Jurații, complici la o cerere în căsătorie
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro