31 aug. 2018 | 08:00

Ce a fost Dacia MPV, sau cel mai urât eșec al companiei românești

ACTUALITATE
Ce a fost Dacia MPV, sau cel mai urât eșec al companiei românești

Dacia MPV a fost prima încercare a brandului românesc de a crea un van, dar s-a soldat cu un eșec total. “Strămoșul” Daciei Lodgy din anii ‘90 este considerat cel mai urât autoturism făcut vreodată de Dacia.

Dacia nu a scos niciodată pe porțile fabricii sale modele cu un design care să rivalizeze cu Mercedes, Lamborghini sau Alfa Romeo, dar nici nu și-a propus vreodată asta. Dacia s-a centrat întotdeauna pe utilitate, iar cândva, această caracteristică era suficientă pentru români.

Azi, privim altfel lucrurile, mai ales după ce am văzut că Dacia poate construi mașini destul de atrăgătoare de când a intrat sub “umbrela” Renault.

dacia nova mpv dacia lodgy

A existat însă, pe la sfârșitul anilor ‘90 o Dacie care a ridicat numeroase semne de întrebare. Dacia Nova MPV a fost prima încercare de a realiza un van, dar s-a lucrat prea puțin la elementele de design.

Totul a început cu Dacia Nova, fabricată în 1998 și care a fost primul autoturism construit integral de către cei de la Dacia, dar unii spun că și acesta a fost inspirat după Renault 11 sau Peugeot 309. Dacia Nova nu a avut succesul la care s-ar fi așteptat fabricanții, dar pe modelul lui s-a încercat o “mutație” care n-a făcut decât să transforme vehiculul într-unul mai hidos decât era.

dacia nova mpv dacia lodgy

Așa a luat naștere Dacia Nova MPV, un van monovolum cu 7 locuri și în 5 uși, care a avut chiar mai puțin noroc decât “sora” sa mai mică, dar o poți considera precursoare a actualei Dacia Lodgy…cumva.

S-au păstrat puține imagini cu Dacia Nova MPV, dar cele care au mai rămas îți arată un van atipic, vizibil convertit după un hatchback dacă e să ne luăm după lufturile exagerate de la nivelul portierelor și altor componente. Era o Dacia Nova cu spate alungit și exagerat de înălțată pentru a o face să arate ca o mașină din categoria van-urilor.

dacia nova mpv dacia lodgy

Prototipul a fost o încercare forțată, dar proiectul nu s-a întins mai mult de expunerea sa în cadrul unui salon auto. Nu cred că ar fi vrut cineva să conducă așa ceva, chiar dacă la prima vedere părea că autoturismul îți oferea un spațiu generos atât pentru transportul pasagerilor, cât și al mărfii.