19 iun. 2018 | 16:37

Planul fără precedent al Volvo: mașini din materiale cu totul noi

ACTUALITATE
Planul fără precedent al Volvo: mașini din materiale cu totul noi

Volvo vrea să ducă grija pentru mediul înconjurător la un alt nivel, așa că vrea să producă mașini din materiale reciclate. Mare parte din piesele plastice și textile va fi din materiale refolosibile.

Mașinile nu vor fi produse în întregime din materiale reciclate, dar reprezentanții brandului spun că vreo 25% din piese vor fi din plastic și textile reciclate. Suedezii de la Volvo vor să pună n aplicare acest plan din 2025. Momentan, sunt pregătiți să testeze asta pe Volvo XC60 T8, un prototip cu transmisie din fivre din surse regenerabile și piese plastice obținute din năvoade de pescuit și frânghii marinărești.

Și dacă crezi că materialele reciclate se opresc aici, te înșeli. Până și covorașele de pe mochetă sunt din fibre plastice obținute din PET-uri și bumbac reciclat de la o fabrică de textile. Fibrele din PET-uri se regăsesc și în scaune. Și materialele din scaunele unor modele Volvo mai vechi au fost utilizate pentru capitonarea fonică a capotei, să nu mai fie așa zgomotoasă la viteze mari.

volvo reciclat

„Mașinile Volvo sunt determinate să lase o cât mai mică amprentă neplăcută asupra mediului înconjurător”, spune Håkan Samuelsson, președintele și șeful executiv al Volvo. Vicepreședinta departamentului de achiziții publice, Martina Buchhauser, îndeamnă și alți producători auto să le urmeze exemplul, dar mă întreb câți ar fi dispuși să renunțe la materialele convenționale, brute, de dragul mediului înconjurător.

Dacă acestea vor fi mai ieftine, cu siguranță mai mulți producători vor urma exemplul. Însă nu toate țările sunt ca Suedia, să ne înțelegem.

Cert este că autoritățile suedeze sprijină această inițiativă și îi vor susține pe toți producătorii naționali să adopte o manieră mai „verde” de a produce automobile. Nu e suficient să înlocuiești motorizarea pe combustibili poluanți, trebuie ca întreaga mașină să fie făcută din ceva care nu afectează mediul înconjurător.

volvo reciclat

Dar, ca să ai industrie auto care folosește materiale reciclate, trebuie să existe și o societate unde reciclarea este promovată și practicată de cetățeni. Cea mai mare cantitate de materiale reciclate provine de la consumatorii obișnuiți, dispuși să selecteze gunoiul și să-l trimită acolo unde poate fi transformat în materiale refolosibile.

Dacia n-ar putea să aplice metoda Volvo nici dacă ar vrea, pentru că la noi, reciclarea este cei mai mulți români precum Universul, adică un mister total.