11 iun. 2018 | 19:16

Vivo Nex, telefonul chinezesc care ar putea fi copiat și de alții

ACTUALITATE
Vivo Nex, telefonul chinezesc care ar putea fi copiat și de alții

Vivo Nex va fi anunțat pe 12 iunie. Poate că va ieși din China, poate că nu, dar conceptul pe care îl propune sigur va fi copiat și de alții.

Vivo Nex s-a numit la început Apex, când a fost prezentat la începutul anului. Era doar un concept atunci. Acum suntem aproape de lansare și ultimele detalii care au ajuns online sunt impresionante.

Vivo Nex ar urma să fie lansat pe 12 iunie și până acum știm că ar avea un hardware premium. Astfel, procesorul va fi un Qualcomm Snapdragon 845 cu 8 GB de memorie RAM și 256 GB spațiu de stocare. Aceasta ar fi versiunea de vârf, tot ce e mai bun. Prețul ar fi de aproape 600 de euro.

A mai fost însă promovat un Vivo Nex cu 6 GB memorie RAM, ecran de 6,6 inci și nicio crestătură în partea de sus. De fapt, acesta e și punctul forte al Vivo. Promite un telefon fără margini, dar fără să apeleze la același compromis ca Apple, Huawei sau OnePlus.

Au fost însă furnizate și informații conform cărora acest Vivo Nex ar ajunge să coste și peste 1.100 de dolari. Încă nu e cert niciun preț, cert e doar că evenimentul de prezentare va fi pe 12 iunie.

Vivo NEX promovat social media

Dacă va fi livrat așa cum promite Vivo, atunci demonstrează că e o companie din China care îndrăznește să experimenteze cu tot felul de idei pentru telefoane. Asta după ce Lenovo a promis că Z5 va fi un telefon fără margini și, ei bine, e mai mult un eșec.

Acolo unde Samsung și Apple au trecut la o abordare conservatoare, urmată cu sfințenie de alți mari producători, această companie promovează un model spectaculos.

Vivo Apex a apărut, prima dată, la MWC 2018 și a fost impresionant. În loc de scanner de amprentă pe față sau pe spate, are unul integrat în ecran. Apoi, ecranul merge până pe margine, chiar și pe față, pentru că are o cameră ascunsă la propriu în telefon.

Scrie despre lucruri serioase care enervează oameni neserioși. vezi toate articolele