Întâlnirea cu extratereștrii e una pentru care omenirea e pregătită
Viața extraterestră este unul dintre subiectele pe care le ai comun cu oamenii de la capătul Pământului. Deși poate te sperie gândul că ar există extratereștri, nu poți nu te gândești că la asta.
Cu toții am văzut filme cu și despre extratereștri. Acele scenarii în care vine sfârșitul lumii odată ce suntem invadați. Scene care prezintă haos, panică și isterie. Clădiri care se prăbușesc, incendii peste tot în jur. Colapsul societății. Deci dacă așa ar arăta lumea odată cu găsirea vieții extraterestre, de ce riscăm să o căutăm?
Ei bine, s-ar părea că suntem pregătiți pentru asta. Când oamenii vor găsi dovezi ale vieții extraterestre, „vom reacționa destul de bine”, arată rezultatele prezentate la întâlnirea anuală a Asociației Americane pentru Progresul Științelor. Michael Varnum, de la Universitatea de Stat Arizona, și colegii lui au constatat că reacțiile oamenilor la detectarea vieții extraterestre, chiar dacă la nivel ipotetic, sunt, în general, destul de pozitive.
În urmă cu 20 de ani, NASA a anunțat că a observat posibile semne de viață pe Marte, într-un meteorit. Afirmația a declanșat o controversă științifică, care persistă până în prezent. „Pentru a fi sincer, nu am fost deloc sigur de ce am găsit”, spune Varnum.
„Este demn de remarcat că, în ficțiune, deseori descoperirea vieții extraterestre este prezentată ca având consecințe sociale sau psihologice negative”.
Varnum și colegii au început prin difuzarea unor știri relevante prin intermediul unui program de analiză a limbii. Povestirile reflectau emoții pozitive, ca „fericit” și „frumos”, dar și negative, ca „îngrijorat”, „nervos” sau „deranjat”. Povestirile echipei au inclus descoperirea a 1967 de pulsari, stele moarte ciudate, care au emis, inițial, ipoteza de a fi semnale extraterestre inteligente.
În aceste cazuri, cuvintele folosite au fost mai mult pozitive decât negative, indiferent dacă subiectul era viața străină microbiană sau tehnologică. În plus, prezentarea de la AAAS a inclus și Oumuamua, cometa care se presupune că ar ascunde semne ale vieții extraterestre.
Echipa a cerut unui grup de participanți să prezinte reacțiile proprii la descoperirea vieții extraterestre microbiene. Mai apoi, au fost rugați să argumenteze o opinie proprie.
Mai mult de 500 de participanți au fost receptivi la descoperiri și au declarat că ar fi interesați să afle mai multe despre ele. Astfel, respondenții au folosit mai multe cuvinte care indicau emoții pozitive, pentru ei, cât și pentru întreaga umanitate. Dar nu toată lumea este de acord ca rezultatele studiului să fie generaliste.
Chiar și așa, în cazul unei detectări, modul în care știrile influențează opiniile va fi mult mai complicat. Social media și știrile în contradictoriu indică necesitatea unor studii suplimentare.