Recordul de viteză al Hyperloop One ne apropie de transportul viitorului
Hyperloop One a doborât recordul la viteză a unui astfel de mijloc de transport și a arătat că suntem cu un pas mai aproape de transportul viitorului.
Virgin Hyperloope One, una dintre cele mai importante companii din industria dedicată realizării viziunii lui Elon Musk legate de transportul viitorului, a stabilit un nou record de viteză. Trenul s-a deplasat în tubul de vid cu o viteză de 387 de kilometri pe oră.
DevLoop din deșertul Nevada, la Nord de Las Vegas, s-a deplasat într-un tub de aproape opt metri înălțime, pe o distanță de 287 metri. Sistemul de aerisire creat recent a menținut mediul aproape fără aer. Datorită levitației magnetice, vehiculul s-a ridicat deasupra pistei de testare și, în câteva secunde, a bătut recordul de viteză stabilit în vară, de 354 de kilometri pe oră.
Bineînțeles că mai durează ceva timp până când o să ajungi să te îmbarci într-un astfel de transport. Și, chiar și așa, după ce o mulțime de muncă va fi pusă cap la cap, iar acest vis va deveni realitate, nu există nicio garanție că un astfel de transport va fi și ieftin. Mă rog, aceste preocupări vor fi dezbătute la momentul potrivit.
Până atunci, află că Hyperloop One a dezvăluit cele 10 trasee care vor fi construite în lume. În SUA vor fi construite rutele: Chicago-Columbus-Pittsburgh, pe o lungime de 785 de kilometri, Dallas-Laredo-Houston, cu 1.030 de kilometri, Cheyenne-Denver-Pueblo va avea 580 de kilometri lungime, iar Miami-Orlando va avea o lungime de 414 kilometri. Vor mai exista și în India sau Marea Britanie.
În plus, nu doar compania Hyperloop One are planuri mărețe pentru viitor, în ceea ce privește transportul sigur, dar mai ales rapid. Hyperloop Transportation Technologie, proiectul hyperloop al lui Dirk Ahlborn, a dat mâna cu Consiliul de Dezvoltare Economică (CDE) din India și intenționează să implementeze sistemul de transport futurist ca să lege orașele Vijayawada și Amaravati. Această primă linie ar trebui să aibă o lungime de circa 43 de kilometri.