Unde pleacă românii în vacanță în 2026. Grecia conduce clasamentul, iar mașina rămâne mijlocul de transport preferat

Unde pleacă românii în vacanță în 2026. Grecia conduce clasamentul, iar mașina rămâne mijlocul de transport preferat
Corfu Old Town – imagine surprinsă din Old Venetian Fortress / Foto: Iulia KELT

Grecia continuă să fie destinația preferată a românilor care aleg să își petreacă vacanța peste hotare, în timp ce deplasarea cu mașina personală rămâne prima opțiune pentru concedii.

Acestea sunt principalele concluzii ale unui sondaj realizat pentru CEC Bank, care oferă o imagine asupra obiceiurilor de călătorie și a modului în care românii își planifică și finanțează vacanțele din 2026.

Studiul mai arată că majoritatea românilor preferă să își petreacă concediul în țară, doar aproximativ un sfert dintre respondenți alegând o destinație externă. Dintre cei care pleacă peste granițe, cele mai căutate țări rămân Grecia, Bulgaria, Italia și Turcia.

Grecia, Bulgaria și Italia, în topul destinațiilor preferate de români

Potrivit cercetării, doar unul din patru români intenționează să își petreacă vacanța în afara României. Dintre aceștia, aproape două treimi aleg destinații aflate relativ aproape de țară, accesibile atât cu mașina, cât și cu avionul.

Grecia ocupă primul loc în preferințele turiștilor români, fiind aleasă de 26,6% dintre respondenții care pleacă în străinătate. Pe următoarele poziții se află Bulgaria, cu aproximativ 15%, și Italia, preferată de aproape 14% dintre participanți.

Turcia completează topul principalelor destinații, fiind aleasă de puțin sub 10% dintre respondenți. În același timp, țări precum Spania (9%), Egipt (4%) și Franța (3,5%) atrag un număr mai redus de turiști români.

Studiul evidențiază și preferințele privind mijlocul de transport. 55,6% dintre respondenți spun că vor merge în concediu cu autoturismul personal, ceea ce confirmă popularitatea vacanțelor accesibile pe cale rutieră, în special către Grecia, Bulgaria sau Turcia.

Avionul și trenul se află aproape la egalitate în preferințele românilor. 16,2% aleg transportul aerian, în timp ce 16,6% preferă trenul. Autocarul rămâne cea mai puțin utilizată variantă, fiind menționat de aproximativ 11,6% dintre participanți.

Ce buget folosesc românii și cum plătesc în concediu

Sondajul arată că majoritatea românilor își planifică din timp cheltuielile pentru vacanță. Aproape 70% dintre respondenți spun că economisesc pe parcursul anului pentru a-și putea finanța concediul fără dificultăți.

Alte metode de acoperire a costurilor sunt utilizate într-o măsură mult mai mică. 10,6% folosesc tichetele de vacanță, iar puțin peste 10% spun că apelează la carduri de credit sau la facilități de tip overdraft. Împrumuturile de la familie sau prieteni sunt o soluție pentru mai puțin de 7% dintre participanți, iar primele de concediu oferite de angajatori sunt menționate de mai puțin de 3% dintre respondenți.

În ceea ce privește modalitatea de plată în timpul vacanței, numerarul continuă să fie preferat de o parte importantă dintre români. Puțin peste un sfert spun că vor folosi exclusiv bani cash, în timp ce un procent similar intenționează să combine plata cu numerar și cardurile bancare.

Doar aproximativ 7% dintre respondenți afirmă că vor plăti exclusiv cu un card de credit, ceea ce arată că, în ciuda dezvoltării plăților digitale, numerarul continuă să joace un rol important în concedii.

Pe fondul acestor obiceiuri de călătorie, CEC Bank anunță că utilizatorii aplicației CEC app pot achiziționa direct din platformă mai multe servicii utile înaintea plecării în vacanță. Printre acestea se numără asigurările de călătorie, rovinieta, huvinieta pentru deplasările în Ungaria, serviciile de asistență rutieră și plata taxei de pod de la Fetești–Cernavodă.

Pentru plățile efectuate în afara țării, banca promovează și cardul VISA Multicurrency, care permite utilizarea mai multor valute fără comision de administrare, precum și posibilitatea achitării cumpărăturilor cu cardul de credit în rate fără dobândă, în funcție de condițiile produsului.