Un tratament experimental i-a ajutat pe unii pacienți orbi să vadă din nou parțial
O terapie experimentală care combină o injecție genetică și o pereche de ochelari speciali a ajutat unii pacienți cu pierderi severe de vedere să detecteze obiecte, să le localizeze și să întindă mâna spre ele. Metoda a fost testată pe 10 persoane cu retinită pigmentară, o afecțiune ereditară care poate duce la orbire.
Rezultatele cercetării, publicate în revista medicală The New England Journal of Medicine, arată că anumite funcții vizuale pot fi recuperate parțial chiar și după deteriorarea gravă a retinei. Efectele au variat însă de la un participant la altul, iar tratamentul rămâne experimental. Studiul a urmărit în primul rând siguranța metodei, fiind necesare cercetări suplimentare pentru a-i stabili eficiența.
Cum afectează retinita pigmentară vederea
Retinita pigmentară cuprinde un grup de boli ereditare în care modificările genetice afectează fotoreceptorii retinei. Aceste celule detectează lumina și contribuie la formarea imaginilor. Pe măsură ce boala avansează, vederea se deteriorează progresiv, iar unele persoane ajung să își piardă complet capacitatea de a vedea.
Primele simptome pot apărea în copilărie sau mai târziu, iar ritmul în care evoluează afecțiunea diferă de la un pacient la altul. Dificultățile de vedere pe timp de noapte apar frecvent înaintea îngustării câmpului vizual periferic. În stadiile avansate, pierderea vederii poate deveni profundă.
Dezvoltarea unui tratament este complicată de diversitatea cauzelor genetice. Modificări în peste 100 de gene pot provoca retinită pigmentară, ceea ce îngreunează crearea unei terapii distincte pentru fiecare variantă genetică.
Cercetarea realizată de o echipă din care fac parte oftalmologul José-Alain Sahel, de la Universitatea din Pittsburgh, și cercetătorul Botond Roska, de la Institutul de Oftalmologie Clinică și Moleculară din Basel, Elveția, explorează o altă direcție. În loc să corecteze fiecare cauză genetică a bolii, metoda urmărește să redea sensibilitatea la lumină unor celule nervoase care au supraviețuit deteriorării retinei.
Cum funcționează tratamentul cu injecție genetică și ochelari speciali
Metoda se bazează pe optogenetică, o tehnologie care permite celulelor să răspundă la lumină prin introducerea instrucțiunilor genetice necesare producerii unei proteine fotosensibile. În cadrul studiului, fiecare dintre cei 10 participanți a primit o singură injecție în ochiul cu vederea mai slabă.
Un virus modificat a transportat gena pentru producerea proteinei ChrimsonR în celulele ganglionare ale retinei. Aceste celule nervoase transmit semnalele vizuale către creier. Prin introducerea proteinei, cercetătorii au urmărit să le ofere capacitatea de a reacționa la lumină, chiar dacă fotoreceptorii au fost afectați de boală.
Ochelarii speciali completează terapia genetică. O cameră încorporată captează schimbările de luminozitate din mediul înconjurător, iar un procesor transformă imaginile în modele de lumină chihlimbarie. Un proiector transmite aceste modele către retină, activând proteina ChrimsonR.
„Terapia genică livrează un senzor de lumină către retina oarbă, făcând-o din nou sensibilă la lumină. Ochelarii asigură stimularea luminoasă la lungimea de undă la care răspunde acest senzor”, au explicat Sahel și Roska pentru ScienceAlert.
Sistemul ajustează semnalele în funcție de lumina din mediul exterior, pentru a obține o stimulare adecvată a retinei. Participanții au exersat folosirea dispozitivului înaintea evaluărilor. În timpul testelor, ochiul care nu primise tratamentul a fost acoperit, astfel încât rezultatele să reflecte capacitățile vizuale obținute prin metoda experimentală.
Ce au arătat testele efectuate pe cei 10 participanți
Cercetătorii au evaluat sensibilitatea la lumină înainte și după tratament, măsurând intensitatea minimă pe care participanții o puteau detecta prin intermediul ochelarilor. Șapte dintre cele 10 persoane au prezentat o îmbunătățire, sensibilitatea crescând de aproximativ două până la 62 de ori. În cazul a șase participanți, creșterea a fost de aproximativ patru ori sau mai mult, nivel considerat relevant din punct de vedere clinic de echipa de cercetare.
Pragul folosit pentru această evaluare provenea din studii anterioare și nu fusese stabilit în prealabil în protocolul cercetării actuale. Această precizare contează în interpretarea rezultatelor, mai ales că studiul a inclus puțini participanți.
Opt persoane au finalizat testele în care trebuiau să detecteze, să localizeze și să atingă obiecte, precum un caiet sau o cutie mică de capse. De asemenea, au fost evaluate capacitatea de a identifica orientarea unei bare și precizia cu care participanții puteau interacționa cu obiectele folosind ochelarii.
Patru persoane au obținut rezultate constant mai bune la detectarea caietului atunci când au folosit dispozitivul. Îmbunătățirile au fost observate în sesiuni repetate, desfășurate pe parcursul a aproximativ un an până la un an și jumătate. Ceilalți participanți nu au prezentat progrese constante la toate testele. Criteriile folosite pentru clasificarea persoanelor care au răspuns la tratament nu fuseseră stabilite în avans.
Înregistrările activității cerebrale efectuate la cinci participanți selectați au oferit indicii că semnalele vizuale ajungeau la creier. Patru dintre aceștia demonstraseră deja îmbunătățiri în testele comportamentale. Totuși, pentru unele estimări statistice, intervalele de încredere au inclus valoarea zero, ceea ce limitează certitudinea concluziilor.
Potrivit cercetătorilor, diferențele dintre rezultate ar putea avea legătură cu numărul celulelor retiniene rămase, cu modul în care terapia genetică ajunge la acestea sau cu experiența acumulată în folosirea ochelarilor. Datele au sugerat o posibilă asociere între numărul sesiunilor de antrenament și performanțe, însă rezultatele statistice nu au exclus posibilitatea absenței unei legături.
Ce riscuri au fost observate și ce urmează pentru tratament
Siguranța a reprezentat obiectivul principal al studiului, însă numărul redus de participanți înseamnă că rezultatele nu pot stabili definitiv profilul de siguranță al terapiei.
Cercetătorii au înregistrat 34 de evenimente adverse care au implicat ochii, în cazul a nouă participanți. Cele mai multe au fost ușoare sau moderate. Șapte persoane au dezvoltat inflamații intraoculare, care s-au remis în urma tratamentului, fără consecințe de durată.
A fost raportat și un eveniment sever: blocarea temporară a arterei centrale a retinei imediat după injecție. Problema s-a rezolvat în câteva minute, după administrarea medicamentelor.
În plus, au fost înregistrate 70 de evenimente adverse sistemice, dintre care șase severe. Investigatorul principal, sub supravegherea unui comitet pentru monitorizarea datelor și a siguranței, nu a considerat că vreunul dintre aceste evenimente sistemice avea legătură cu terapia genetică sau cu injecția. Alte trei evenimente sistemice ușoare au fost asociate cu ochelarii.
Patru participanți au încheiat cinci ani de monitorizare. Alții au fost urmăriți timp de doi până la patru ani și jumătate, în timp ce două persoane s-au retras mai devreme din studiu. Raportul extinde rezultatele unei cercetări din 2021, care a urmărit un singur pacient, inclus acum în grupul mai mare.
Studiul a fost finanțat de GenSight Biologics, companie care a contribuit la proiectarea cercetării și la gestionarea datelor. Testarea nu a fost randomizată și nu a inclus un grup de control, două limite importante atunci când sunt evaluate beneficiile reale ale unei terapii experimentale.
Deși rezultatele indică posibilitatea recuperării unor funcții vizuale, tratamentul nu le-a permis participanților să citească sau să recunoască fețe. Sahel și Roska au explicat că o sensibilitate mai mare a senzorului optogenetic ar putea îmbunătăți rezultatele și că echipa lucrează pentru a depăși aceste limitări. Sunt necesare studii suplimentare pentru a stabili cât de eficientă și sigură este metoda pentru persoanele cu pierderi severe de vedere.