Oamenii de știință au reactivat celule din ochii unor persoane decedate cu cinci ore înainte. Descoperirea care ar putea schimba tratamentele pentru orbire

Cum au reușit cercetătorii să reactiveze celulele din ochii persoanelor decedate

Echipa condusă de Fatima Abbas, cercetătoare la John A. Moran Eye Center din cadrul Universității Utah, a folosit retina umană ca model pentru studierea sistemului nervos central. Oamenii de știință au analizat ochi proveniți de la donatori decedați și au observat că fotoreceptorii din maculă, regiunea responsabilă pentru vederea centrală, pot răspunde la stimuli luminoși chiar și la cinci ore după moarte.

Celulele au reacționat atât la lumină puternică și colorată, cât și la impulsuri luminoase foarte slabe. Totuși, simpla reacție a fotoreceptorilor nu este suficientă pentru a produce vederea. Pentru ca informația vizuală să fie transmisă mai departe, diferitele straturi ale retinei trebuie să comunice între ele prin semnale electrice.

Inițial, cercetătorii nu au reușit să restabilească această comunicare în probele prelevate la câteva ore după deces. Experimentele ulterioare au arătat că lipsa oxigenului și modificarea acidității țesuturilor contribuie la pierderea rapidă a funcțiilor neuronale.

Pentru a limita deteriorarea, echipa a dezvoltat un sistem special de transport, capabil să asigure oxigen și nutrienți ochilor prelevați de la donatori la scurt timp după deces. Cercetătorii au reușit astfel să obțină un răspuns electric cunoscut drept „unda b”, care indică transmiterea semnalelor între anumite straturi ale retinei.

Este important de precizat că reacțiile la lumină au fost observate inclusiv în ochi prelevați la cinci ore după deces, în timp ce restabilirea comunicării dintre straturile retinei a necesitat, în general, reducerea considerabilă a perioadei de privare de oxigen.

Ce înseamnă descoperirea pentru tratarea bolilor oculare

Rezultatele oferă cercetătorilor o nouă modalitate de a studia funcționarea retinei umane în condiții apropiate de cele din organismul viu. Până acum, multe experimente privind vederea au fost realizate pe animale de laborator, însă structura ochilor acestora diferă de cea umană.

De exemplu, șoarecii nu au maculă, regiunea specializată care permite oamenilor să distingă detalii fine și culori. Posibilitatea de a analiza direct activitatea celulelor din această zonă ar putea contribui la înțelegerea unor afecțiuni precum degenerescența maculară asociată vârstei, una dintre cauzele pierderii progresive a vederii.

Cercetarea se înscrie într-un domeniu în care oamenii de știință caută metode de protejare a retinei și de recuperare a funcțiilor vizuale. Recent, un alt studiu prezentat de Playtech a identificat o moleculă care ajută retina să se apere împotriva deteriorării.

În plus, studierea retinei poate oferi informații despre alte afecțiuni neurologice. Așa cum au arătat și cercetările privind legătura dintre modificările retinei și boala Parkinson, examinarea ochilor poate contribui la înțelegerea unor procese care afectează întregul sistem nervos.

Poate fi schimbată definiția morții?

Capacitatea unor celule nervoase de a-și relua activitatea după deces ridică întrebări despre momentul în care deteriorarea țesuturilor devine ireversibilă. Totuși, experimentul nu demonstrează că moartea unei persoane poate fi inversată și nici că un ochi prelevat la cinci ore după deces poate fi readus integral la funcționarea normală.

Ceea ce sugerează rezultatele este că pierderea anumitor funcții neuronale nu se produce întotdeauna simultan și că unele dintre acestea pot fi recuperate în condiții controlate. Descoperirea ar putea avea implicații inclusiv pentru cercetările privind transplanturile de organe, unde păstrarea viabilității țesuturilor reprezintă o provocare importantă.

Pentru moment, aplicațiile clinice rămân o perspectivă de viitor. Studiul arată însă că ochii proveniți de la donatori pot deveni o resursă valoroasă pentru înțelegerea mecanismelor vederii și pentru dezvoltarea unor terapii destinate pacienților cu afecțiuni retiniene.