Lidl schimbă modul în care își aprovizionează magazinele. Camioanele care pot circula fără șofer

Lidl schimbă modul în care își aprovizionează magazinele. Camioanele care pot circula fără șofer
Lidl testează camionul care circulă fără șofer / Foto: Profimedia
Ionuț Vieriu
Google Urmărește pe Google

Lidl testează în Germania o nouă soluție pentru aprovizionarea magazinelor, folosind un camion electric autonom, fără cabină și fără șofer la bord. Vehiculul circulă pe drumuri publice și este utilizat zilnic pe o rută stabilită între centrul de distribuție al companiei din Edermünde, în apropiere de Kassel, și un magazin din zonă.

Camionul Lidl circulă fără șofer pe drumurile publice

Proiectul este realizat împreună cu compania suedeză Einride, iar vehiculul operează la nivelul SAE 4 de automatizare. Pentru circulația pe drumurile publice, camionul beneficiază de o autorizație emisă de Kraftfahrt-Bundesamt, Autoritatea Federală Germană pentru Transport Auto.

Vehiculul nu are la bord nici șofer, nici operator de siguranță. Acesta poate circula complet autonom în anumite condiții și pe o zonă prestabilită, fiind integrat în activitatea obișnuită de aprovizionare a magazinelor Lidl.

Camionul face curse între centrul de distribuție din Edermünde și magazinul inclus în proiect. Astfel, tehnologia autonomă este testată direct în cadrul operațiunilor logistice ale retailerului, nu doar într-un mediu controlat.

Poate transporta 15 europaleți

Vehiculul electric utilizat în cadrul proiectului are o capacitate de transport de 15 europaleți. Potrivit companiei, acesta poate efectua până la trei curse în fiecare zi pe ruta stabilită.

Camionul asigură livrările de produse uscate către magazinul inclus în proiect. Pe durata celor patru luni de desfășurare, vehiculul ar putea transporta peste 3.000 de paleți.

Prin acest proiect, Lidl și Einride urmăresc să testeze modul în care tehnologiile autonome pot fi integrate în operațiuni logistice desfășurate în condiții reale. Printre problemele pe care proiectul încearcă să le abordeze se numără deficitul de șoferi și complexitatea tot mai mare a lanțurilor de aprovizionare.

„Testăm pas cu pas și în condiții de siguranță o tehnologie importantă în operațiunile reale, pentru a vedea cum pot fi integrate optim astfel de soluții în logistica noastră”, a declarat Thomas Dangelmayer, responsabil pentru logistica operațională Lidl în Germania, citat de RetailDetail.

Un proiect prezentat drept premieră în Germania

Lidl și Einride prezintă proiectul drept prima utilizare zilnică pe un drum public din Germania a unui camion autonom fără cabină, care funcționează la nivelul SAE Level 4. Vehiculul este utilizat în baza autorizației speciale acordate de Autoritatea Federală Germană pentru Transport Auto.

Einride are deja experiență în operarea transporturilor autonome pentru clienți din Statele Unite și Europa. Compania consideră Germania una dintre piețele importante pentru dezvoltarea acestei tehnologii.

Proiectul de la Edermünde reprezintă astfel o nouă etapă în testarea transportului autonom în activitățile logistice ale Lidl. Camionul este folosit în aprovizionarea zilnică și parcurge aceeași rută prestabilită în condițiile stabilite pentru proiect.

Lidl a mai testat vehicule autonome

Retailerul german nu este la prima experiență cu tehnologia autonomă. În 2021, Lidl anunța un proiect prin care testa un shuttle electric complet autonom destinat transportului angajaților.

Vehiculul respectiv făcea legătura între gara din Bad Wimpfen și sediul companiei și putea transporta șase persoane. Shuttle-ul avea o viteză de până la 20 km/h.

Actualul proiect se concentrează însă pe transportul de mărfuri și pe aprovizionarea magazinelor. Față de testul realizat în 2021, noua etapă introduce tehnologia autonomă direct în operațiunile logistice ale retailerului.

Lidl continuă în același timp să își extindă rețeaua internațională. La începutul lunii septembrie, compania a deschis magazinul cu numărul 13.000 la nivel mondial și operează în 32 de țări.