Cât trebuie să câștige o familie pentru a cumpăra un apartament în „polul corporatiștilor” din București. Două camere pleacă de la 158.000 de euro
Zona Aviației rămâne una dintre cele mai scumpe și căutate zone rezidențiale din București, iar diferența față de media Capitalei a devenit considerabilă. Prețul mediu de vânzare al apartamentelor noi aflate în dezvoltare a ajuns la aproximativ 3.230 de euro pe metrul pătrat util, plus TVA, cu circa 40% peste media înregistrată la nivelul orașului, potrivit unei analize realizate de compania de consultanță imobiliară SVN România.
Pentru cumpărători, acest nivel se traduce în sume care depășesc cu ușurință 150.000 de euro chiar și pentru o locuință cu două camere, iar calculele privind veniturile necesare pentru contractarea unui credit arată că accesul la proprietățile noi din Aviației este rezervat în special familiilor care câștigă peste media Capitalei.
Două camere pleacă de la 158.000 de euro, plus TVA
Prețul mediu de pornire pentru un apartament nou cu două camere, aflat în construcție în Aviației, este de aproximativ 158.000 de euro plus TVA, în timp ce pentru o locuință cu trei camere suma pornește de la aproximativ 214.000 de euro plus TVA. Prețul final poate crește în funcție de suprafața apartamentului, proiect, amplasarea în ansamblu și dotări.
„Preţul mediu actual al unei locuinţe noi aflate în dezvoltare în zona Aviaţiei este cu circa 40% mai mare comparativ cu media oraşului, un nivel explicabil prin imaginea foarte bună a cartierului şi prin amplasamentul în inima celei mai importante zone de business a Bucureştiului”, explică Raluca Dobrişan, managing partner SVN România | Residentialist | Floreasca.
Aviației este supranumită și „polul corporatiștilor”, datorită apropierii de zona de business Aviației – Barbu Văcărescu, unde lucrează numeroși angajați ai marilor companii.
Ce venit trebuie să aibă o familie pentru a lua credit
Prețurile ridicate se reflectă direct și în veniturile necesare pentru obținerea unui credit ipotecar. Potrivit calculelor SVN România, pentru cumpărarea unui apartament nou cu două camere, o familie ar trebui să aibă un venit lunar de aproximativ 15.000 de lei.
Calculul a fost realizat pentru un credit ipotecar contractat pe 30 de ani, cu dobândă fixă în primii trei ani și un avans de 25%. Pentru un apartament cu trei camere, pragul urcă semnificativ: familia ar trebui să încaseze lunar cel puțin aproximativ 22.300 de lei.
Diferența este cu atât mai relevantă dacă aceste sume sunt comparate cu veniturile medii din Capitală. Un cuplu care câștigă două salarii medii în București ajunge la un venit cumulat de aproximativ 14.620 de lei pe lună, potrivit celor mai recente date INS, aferente lunii mai 2026. Astfel, două salarii medii sunt ușor sub nivelul calculat pentru achiziția prin credit a unui apartament nou cu două camere în Aviației și mult sub cel necesar pentru trei camere.
Mii de apartamente noi sunt pregătite pentru Aviației
Prețurile ridicate nu îi împiedică însă pe dezvoltatori să investească masiv în zonă. Aproximativ 4.000 de apartamente sunt în prezent în construcție, iar pe termen mediu și lung ar putea fi dezvoltate alte peste 7.200 de locuințe, ținând cont de terenurile deținute de investitorii activi pe piața rezidențială.
În analiza SVN nu au fost incluse proiectele din zona Fabrica de Glucoză și nici cele situate în județul Ilfov.
Proiectele din Aviației se adresează în principal segmentului superior al pieței „middle market” și cumpărătorilor cu venituri peste medie. Potrivit companiei, acestea vizează aproximativ 4% dintre cumpărătorii activi anual pe piața rezidențială din București.
Piața din București rezistă mai bine decât restul țării
În ciuda prețurilor tot mai mari și a costurilor creditării, piața București-Ilfov a înregistrat în prima jumătate a anului 2026 o scădere relativ redusă. Numărul caselor și apartamentelor vândute în primele șase luni a fost cu doar 1,4% mai mic decât în perioada similară din 2025.
La nivel național, diferența a fost mult mai mare, vânzările rezidențiale scăzând cu aproape 9% într-un an, potrivit datelor Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară. Cifrele arată astfel că Bucureștiul și zona sa metropolitană continuă să atragă cumpărători, chiar dacă în cartiere precum Aviației accesul la o locuință nouă presupune deja venituri considerabil peste media populației.