Capitala caută soluții după inundațiile care au paralizat Bucureştiul. Primarul: „Canalizarea nu mai face față”. ANM a emis noi avertizări de furtuni

Capitala caută soluții după inundațiile care au paralizat Bucureştiul. Primarul: „Canalizarea nu mai face față”. ANM a emis noi avertizări de furtuni
Dezastru în Bucureşti după furtună. Noi avertizări meteo (Foto: Profimedia)

După furtuna violentă care a inundat zeci de străzi, a blocat circulația, a afectat stații de metrou și a lăsat în urmă sute de intervenții ale pompierilor, autoritățile din București încearcă să găsească soluții pentru ca astfel de episoade să nu mai producă aceleași efecte. În paralel, Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis noi avertizări de vreme severă, iar autoritățile monitorizează permanent situația din teren. Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, avertizează că infrastructura actuală de canalizare nu mai poate face față fenomenelor meteo extreme, care devin din ce în ce mai frecvente și mai intense.

Primarul Capitalei: „Canalizarea nu mai face față”

Edilul susține că Bucureștiul a devenit în proporție de aproximativ 75% o suprafață impermeabilă, din cauza dezvoltării urbane accelerate și a lipsei unor soluții care să permită infiltrarea naturală a apei în sol.

„Nu lamentări, ci soluții. Actuala infrastructură de canalizare și de preluare a apelor pluviale are multe limite: nu a fost proiectată pentru astfel de fenomene meteorologice. În doar aproximativ 10 ore au căzut aproape 70 de litri de apă pe metrul pătrat”, a transmis primarul.

Acesta a explicat că, în prezent, apa provenită din ploile torențiale ajunge direct în rețeaua de canalizare, care nu mai poate prelua volume atât de mari într-un timp foarte scurt.

Soluția propusă: bazine uriașe de retenție

Potrivit primarului, una dintre cele mai importante investiții necesare este construirea unor bazine de retenție care să preia apa în timpul ploilor abundente și să o evacueze treptat în râul Dâmbovița.

„Este nevoie de bazine, bazine, bazine. În loc să scoatem apa pe stradă, trebuie să construim în amonte două bazine mari de retenție, care să descarce treptat apa în râul Dâmbovița și să o păstreze inclusiv pentru perioadele secetoase”, a explicat edilul.

Printre proiectele analizate se numără amenajarea unor bazine sub Parcul Izvor și în zona Parcului Operei, care ar urma să reducă riscul de inundații în timpul episoadelor cu precipitații extreme. În același timp, Apa Nova lucrează deja la studiul de fezabilitate pentru un bazin de retenție în zona Parcului Carol, iar în Sectorul 3 sunt în desfășurare lucrările pentru un alt bazin, în zona Lunca Cetății.

„Canalizarea nu face față. Acestea sunt soluțiile realiste pentru limitarea riscului de inundații în București. Mă ocup să se întâmple, este o chestiune de siguranță”, a mai declarat primarul.

Comitetul pentru situații de urgență a fost convocat

În contextul noilor avertizări meteorologice, la nivelul Capitalei a fost convocat Centrul de Conducere și Coordonare a Intervenției, structura care reunește toate instituțiile implicate în gestionarea situațiilor de urgență.

La ședință participă reprezentanți ai ISU București-Ilfov, Poliției, Primăriei Capitalei, primăriilor de sector, Apa Nova și ai celorlalți operatori implicați în intervențiile din teren.

Scopul întâlnirii este evaluarea efectelor produse de furtunile din ultimele ore și coordonarea intervențiilor în eventualitatea unor noi episoade de vreme severă.

Noi avertizări de furtuni pentru București

Potrivit ANM, Bucureștiul se află sub cod galben de instabilitate atmosferică până joi, ora 10:00, iar miercuri, între orele 15:00 și 06:00, este în vigoare un cod portocaliu de vijelii puternice, averse torențiale, grindină și descărcări electrice. Meteorologii avertizează că instabilitatea atmosferică va continua și în zilele de 2 și 3 iulie, cu noi episoade de ploi torențiale.

Din cauza numărului mare de intervenții provocate de furtunile din Capitală, autoritățile au decis să suplimenteze efectivele de intervenție, astfel că pompieri din județele învecinate au fost trimiși în sprijinul ISU București-Ilfov pentru gestionarea situațiilor de urgență și reducerea timpilor de răspuns în zonele afectate.

ANM și hidrologii au emis noi avertizări

Între timp, meteorologii au emis noi avertizări nowcasting de Cod portocaliu pentru mai multe localități din țară, unde sunt prognozate averse torențiale, intensificări puternice ale vântului, descărcări electrice și grindină.

De asemenea, Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a instituit un Cod galben de inundații valabil până joi la prânz pentru râuri din 27 de județe, avertizând asupra posibilității producerii unor viituri rapide și a unor inundații locale.

Specialiștii recomandă populației să urmărească permanent avertizările oficiale, să evite traversarea zonelor inundabile și să nu desfășoare activități în apropierea cursurilor de apă în timpul manifestării fenomenelor meteorologice periculoase.

Furtuna care a lovit recent Capitala a demonstrat încă o dată vulnerabilitatea infrastructurii orașului în fața fenomenelor extreme. Autoritățile spun că intervențiile de urgență nu mai sunt suficiente și că doar investițiile în lucrări de amploare pot reduce riscul ca Bucureștiul să fie din nou paralizat după câteva ore de ploaie torențială.