Când se plătește concediul de odihnă neefectuat. Condiția prevăzută de lege

Mulți angajați ajung la finalul anului cu zile de concediu neefectuate și se întreabă dacă le pot primi în bani, în loc să le mai reporteze. Legea este însă destul de clară în această privință: plata în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă doar într-o singură situație, iar Înalta Curte de Casație și Justiție a venit recent cu precizări importante despre cum se calculează acest drept.

Singura situație în care zilele se plătesc

Compensarea financiară a zilelor de concediu neefectuate este posibilă exclusiv atunci când contractul individual de muncă al salariatului încetează. Cât timp relația de muncă este activă, angajatul este obligat să își efectueze concediul, iar angajatorul nu are voie să îl plătească în loc să îi acorde zilele libere.

Practic, în afara momentului încetării contractului, angajatorul nu are nicio obligație legală de a plăti aceste zile. Tocmai pe acest subiect, ÎCCJ a clarificat mai multe aspecte legate de compensarea în bani a concediului neefectuat.

De când curge termenul de prescripție

Instanța supremă a stabilit că termenul de prescripție de trei ani, în care un fost angajat poate cere contravaloarea zilelor de concediu neefectuate, începe să curgă de la data încetării raportului de muncă. Acesta este considerat momentul în care se naște, efectiv, dreptul salariatului la compensația bănească.

Vezi și:

Pensia anticipată pentru femei în 2026. Ce acte trebuie depuse și când sunt necesare certificatele de naștere ale copiilor

Din acel moment se calculează cei trei ani în care poate fi depusă cererea de compensare financiară. Totuși, faptul că termenul pornește de la încheierea contractului nu înseamnă că angajatorul este automat obligat să plătească toate zilele acumulate de-a lungul timpului, fiind necesară verificarea, pentru fiecare perioadă în parte, dacă dreptul mai era valabil la data încetării contractului.

Regulile generale pentru efectuarea concediului

Legislația muncii garantează fiecărui salariat minimum 20 de zile lucrătoare de concediu de odihnă remunerat pe an, durata putând fi mai mare dacă acest lucru este prevăzut prin contracte colective sau prin specificul locului de muncă. Concediul este strict legat de persoana angajatului: zilele neefectuate nu pot fi cedate altcuiva și nu pot fi anulate sau reduse, nici la cererea salariatului, nici prin decizia angajatorului.

Zilele de sărbătoare legală nu intră în calculul perioadei de concediu, însă salariatul poate cere ca zilele libere recuperate să fie asimilate zilelor de concediu de odihnă. Dacă angajatul nu poate efectua integral sau parțial concediul din motive justificate, angajatorul este obligat să i-l acorde în termen de 18 luni de la începutul anului următor, iar pe durata concediului salariatul primește o indemnizație egală cu salariul de bază, la care se adaugă indemnizațiile și sporurile permanente din contract.

Vezi și:

Câte zile de concediu poți avea în funcție de vechimea în muncă. Ce trebuie să știe angajații

Câte zile de concediu fără plată poate lua un angajat. Ce spune exact Codul muncii și când poate refuza angajatorul

Ce se întâmplă dacă termenul de 18 luni este depășit

Un aspect important, clarificat tot de ÎCCJ, este că depășirea celor 18 luni nu duce automat la pierderea dreptului la concediul respectiv. În linie cu practica Curții de Justiție a Uniunii Europene, instanța supremă a stabilit că angajatorul trebuie să demonstreze că i-a oferit salariatului, în mod concret și clar, posibilitatea reală de a-și efectua zilele de concediu.

Mai exact, angajatorul are obligația să îl informeze pe angajat din timp despre consecințele neefectuării concediului și, dacă este cazul, să îi recomande să și-l programeze. Dacă angajatorul nu poate dovedi aceste demersuri sau dacă a împiedicat, într-un fel sau altul, efectuarea concediului, zilele rămân valabile chiar și după expirarea celor 18 luni și pot fi compensate financiar la încetarea contractului.

Când dreptul la compensare poate dispărea

Pe de altă parte, dreptul la compensare se poate pierde dacă angajatul a avut, în mod real, posibilitatea de a intra în concediu, a fost avertizat clar asupra consecințelor neefectuării acestuia și a ales, în mod deliberat, să nu folosească zilele disponibile.

Așadar, cheia stă în modul în care angajatorul gestionează comunicarea legată de programarea concediilor: o informare corectă și dovedibilă poate face diferența, la finalul contractului, între obligația de a plăti zilele neefectuate și pierderea acestui drept de către salariat.

Ce trebuie să faci dacă ai plătit rovinieta pentru un an. Sistemul TollRo, explicat pe înțelesul tuturor