01 oct. 2024 | 09:00

REVIEW HUAWEI WATCH D2 – ceasul inteligent care te ajută să-ți înțelegi sănătatea în detaliu și să faci ceva în legătură cu asta

ACTUALITATE
REVIEW HUAWEI WATCH D2 – ceasul inteligent care te ajută să-ți înțelegi sănătatea în detaliu și să faci ceva în legătură cu asta

HUAWEI este liderul necontestat când vine vorba de vânzările de ceasuri inteligente, cu mult peste Samsung, Apple și alți giganți din industrie. Printr-un mix de funcționalitate avansată și compatibilitate sporită cu Android și iPhone, constructorul chinez a reușit să adreseze pretențiile celor mai exigenți utilizatori. Nu contează dacă ești în căutarea unui model cu un design clasic, potrivit pentru costum sau îți dorești anduranța sporită a unui model sport, există opțiuni pentru fiecare.

Investiția fabuloasă în cercetare și dezvoltare făcută de HUAWEI a scos la iveală nu doar modele nișate pentru diferite stiluri de viață sau scenarii de utilizare, dar a ajuns să se reflecte în funcții impresionante, premiere în industrie și certificări pe care, de multe ori, nu le găsești la concurență. Unul dintre cele mai bune exemple ale realității detaliate mai sus este noul HUAWEI WATCH D2 pe care am avut ocazia să-l testez în ultima săptămână. Acesta este un gadget care, pe lângă opțiunile previzibile legate de încurajarea și monitorizarea efortului fizic, s-ar putea să facă cea mai bună treabă de pe piață când vine vorba de analiza aspectelor care ține de sănătatea purtătorului, mai ales cardiacă.

Ca referință, acest model continuă tradiția începută în prima parte a anului trecut cu HUAWEI WATCH D, al cărui review îl găsești aici. Acela a fost primul de pe piață care îți putea lua tensiunea și, din comparațiile mele cu un echipament medical dedicat, făcea o treabă grozavă în a se alinia cu ceea ce ți-ar spune un medic pe subiect. Fiind însă un aparat de “primă generație”, primul Watch D era destul de masiv, nu foarte atractiv pentru toată lumea. Cred în mod autentic că părea mai degrabă un echipament medical, decât un smartwatch modern și, sub nicio formă, aceasta nu este o critică. În schimb, creează contextul pentru transformarea radicală cu care vine la pachet noul WATCH D2 din perspectiva designului, a brățării, car acum poate fi și din piele, și a marginii mult mai mici a ecranului. Dacă modelul de acum un an îți măsura tensiunea, reflectând ambiția HUAWEI de a adresa pandemia bolilor cardiace, noul D2 duce mai departe acel efort cu o opțiune intitulată ABPM. Abrevierea cu pricina provine de la Ambulatory Blood Pressure Monitor și se traduce prin monitorizarea pe 24 de ore a tensiunii arteriale și ritmului cardiac, inclusiv pe timpul nopții, generând la final un raport cu care te poți prezenta la cardiolog pentru a facilita obținerea unui diagnostic mai precis.

Deși ai fi tentat să-l compari cu un holter pe care ți-l montează un cardiolog, merită să ai în vedere că acela îți înregistrează și un EKG pe perioada celor 24 de ore. Și Watch D2, la fel ca multe ceasuri inteligente de ultimă generație, îți poate face o electrocardiogramă, dar nu de unul singur sau pe termen lung. Trebuie să ții un deget pe butonul din dreapta jos pe parcursul realizării EKG-ului, acolo există un senzor care închide circuitul electric cu inima.

REVIEW HUAWEI WATCH D2 - în iarbă

REVIEW HUAWEI WATCH D2 – în iarbă

REVIEW HUAWEI WATCH D2 – specificații tehnice și abilități medicale

Noul WATCH D2 poate fi achiziționat într-una din două variante, negru (Black) sau alb (Gold White). Versiunea neagră are o curea din Fluoroelastomer, în timp ce modelul deschis la culoare are brățara din piele. Acesta este un echipament certificat medical ce oferă avertismente despre un risc potențial de hipertensiune dar și alte afecțiuni cardiovasculare, inclusiv cu măsurători ale tensiunii arteriale realizate pe timpul nopții prin sistemul ABPM (Ambulatory Blood Pressure Monitor).

Este construit în jurul unui ecran de 1,82 inci cu o margine lucioasă curbată foarte discretă, panoul este cât se poate de luminos și se vede impecabil inclusiv în soare puternic. O sumedenie de teme disponibile în HUAWEI Health te ajută să-l personalizezi pe gustul și în conformitate cu preferințele tale.

Am testat această funcție și, inclusiv pe timpul nopții, măsurătorilor nu mi-au perturbat somnul, deși se strânge destul de tare pe mână pentru o precizie sporită, la fel ca un tensiometru tradițional, nu face gălăgie. Pe timpul zilei, primești notificări despre măsurarea tensiunii la intervale de 30 de minute, îți pui mâna pe piept în dreapta, la același nivel cu inima dar în partea opusă și, după aproximativ 30 de secunde, vei avea o valoare care, în funcție de interfața pe care o ai pe ceas, poate să-ți rămână afișată în permanență, până la următoarea măsurătoare. Dacă nu ai poziția corectă, te miști, vorbești sau întreprinzi orice altă activitate care îți poate influența măsurătoare, primești un avertisment că ai greșit și poți încerca din nou. La final, după cele 24 de ore, vei avea un raport în format PDF pe care îl poți salva pe telefon, expedia pe email sau lista la imprimantă, ca un suport suplimentar în interacțiunea cu un cardiolog.

În mod evident, dincolo de a te încuraja să mergi la medic, rezultatele măsurate de HUAWEI WATCH D se reflectă în recomandări practice pentru un stil de viață mai sănătos, de la reducerea consumului de sare sau creșterea consumului de apă, la mai mult sport, exerciții de respirație, respectarea unui program de somn. Ca să ai mai multă încredere în valorile afișate de ceas, dacă nu ai un alt echipament medical pentru comparație, merită să ai în vedere că doar în spatele monitorizării tensiunii arteriale, HUAWEI are nu mai puțin de 200 de brevete acumulate în aproximativ 10 ani pe acest subiect.

REVIEW HUAWEI WATCH D2 - senzorii de pe spate

REVIEW HUAWEI WATCH D2 – senzorii de pe spate

În orice caz, ca acest efort de monitorizare a sănătății cardiace să funcționeze cum trebuie, este nevoie de mai multe componente care funcționează în tandem. De exemplu, senzorul HUAWEI TruSense de ultimă generație este un sistem avansat de monitorizare a sănătății și fitness-ului dezvoltat de Huawei, conceput pentru a oferi rezultate mai rapide și mai precise în ceea ce privește semnele vitale și parametrii de sănătate. Acesta se bazează pe șase caracteristici cheie: acuratețe, comprehensivitate, viteză, flexibilitate, deschidere și repetiție. TruSense adresează provocările legate de variabilitatea tonurilor pielii, mărimea încheieturii și condițiile meteorologice, care pot afecta precizia senzorilor.

Nu în ultimul rând, sistemul TruSense, prezent pe HUAWEI WATCH D2, include algoritmi avansați precum Fusion Blood Pressure Algorithm și un airbag mecanic ultra-îngust pentru măsurători precise ale tensiunii arteriale. Manșeta, brățara ceasului, este umflată la o presiune suprasistolică, iar presiunea este transmisă prin țesutul moale al brațului către peretele arterial. Un senzor conectat la manșetă captează fluctuațiile subtile de presiune cauzate de fluxul sanguin și, prin analiza acestora, determină valoarea tensiunii arteriale.

Același TruSense este responsabil de monitorizarea dintr-un foc a multor aspecte care țin de sănătatea fizică: ritmul cardiac, presiunea arterială, nivelul de oxigen din sânge, nivelul de stres, temperatura la nivelul pielii, electrocardiogramă, elasticitate vasculară și ritmul de respirație din timpul somnului. Toate acestea se reflectă într-un raport prietenos și ușor de înțeles, iar pe termen lung se “traduce” prin identificarea unor trenduri care pot ilustra sau nu motive de îngrijorare cu argumente. Dacă ai membri ai familiei mai în vârstă sau cu probleme ce pot fi monitorizate cu ajutorul WATCH D2, merită să ai în vedere că din aplicația HUAWEI Health este foarte ușor să partajezi acele date cu alți membrii ai familiei sau oameni dragi.

Dacă nu era deja evident, merită insistat pe faptul că acest ceas și niciun altul nu înlocuiesc o consultație medicală, o vizită la medic la intervale regulate de timp, mai ales după o anumită vârstă sau, dacă ai predispoziții sau antecedente în familie, semnificativ mai devreme. Datele oferite, indiferent cât sunt de precise, sunt de referință și nu înlocuiesc sfatul sau recomandările medicului.

REVIEW HUAWEI WATCH D2 -interfață HUAWEI Health

REVIEW HUAWEI WATCH D2 -interfață HUAWEI Health

REVIEW HUAWEI Watch D2 – experiență de utilizare și concluzie

Dincolo de partea de sănătate detaliată mai sus, HUAWEI WATCH D2 se remarcă prin funcționalitățile sale complexe și complete de urmărire a activităților zilnice, acoperind aspecte precum exercițiile fizice, dieta, somnul, greutatea și nivelul de stres. Aceste caracteristici sunt menite să te ajute utilizatorii să-ți gestionezi mai bine greutatea, hidratarea și stresul psihologic, oferindu-ți instrumentele necesare pentru un stil de viață mai sănătos. În special, recomandările derivate din funcțiile de monitorizare a tensiunii arteriale sunt extrem de utile pentru cei care doresc să își îmbunătățească sănătatea cardiovasculară prin obiceiuri zilnice mai bune.

În ceea ce privește activitățile sportive, HUAWEI WATCH D2 oferă o gamă largă de moduri de exerciții, fiind compatibil cu peste 80 de tipuri de activități, inclusiv alergare, mers pe jos, ciclism și alpinism. Această diversitate face din acest ceas un partener de încredere pentru sportivii amatori și profesioniști. Mai mult decât atât, ceasul poate detecta automat șase dintre cele mai comune activități și folosește GNSS pentru a furniza date precise despre antrenamente, astfel încât să te poți concentra pe performanță și îmbunătățire.

REVIEW HUAWEI WATCH D2 - traseu alergare Huawei Health

REVIEW HUAWEI WATCH D2 – traseu alergare Huawei Health

În practică, am făcut câteva trasee de mers în aer liber de aproximativ trei kilometri fiecare, iar localizarea a fost cât se poate de precisă pe întreaga perioadă a antrenamentului. După fiecare kilometru parcurs, mi se atrăgea atenția vocal asupra performanței, vitezei, detaliilor legate de ritmul cardiac și nu numai. După sesiunile de efort, ulterior, mai multe detalii legate de calitatea și tipul efortului, găsești în HUAWEI Health. Așa am văzut, de exemplu, că am avut 3 minute de încălzire și 25 de minute de ardere grăsimi, cu un puls mediu de 113 bpm, cu o variație a altitudinii aproape inexistentă de la 357,9 la 363,1 metri. Nu lipsesc nici opțiunile de partajare pe Facebook, Instagram, WhatsApp sau orice altă rețea de socializare îți trece prin minte.

Pentru un somn odihnitor, HUAWEI WATCH D2 vine cu un mod dedicat, care include zgomot alb (white noise), peisaje sonore naturale și muzică relaxantă, pentru a te ajuta să adormi mai ușor. Monitorizarea somnului este surprinzător de detaliată, urmărind ritmul cardiac, nivelul de oxigen din sânge și ratele respiratorii, oferind informații esențiale pentru îmbunătățirea somnului. Aceste date sunt disponibile sub forma unor rapoarte detaliate pe care le poți consulta dimineața sau pe parcursul zilei pentru a vedea cum te-ai odihnit și pentru a primi sfaturi personalizate pentru o performanță a somnului mai bună și beneficii pe măsură.

Nu în ultimul rând, ceasul oferă numeroase funcții inteligente care îți fac viața de zi cu zi mai ușoară. De exemplu, poți face capturi de ecran direct de pe ceas, ideal pentru a salva și distribui rapid date despre antrenamente sau scoruri ale somnului. Conectivitatea Bluetooth permite preluarea apelurilor telefonice direct de la încheietură la un nivel de volum surprinzător de decent, iar funcția de redare a muzicii s-ar putea să te ajute când ți-ai lăsat telefonul acasă și ai nevoie de o coloană sonoră proprie la viață. Huawei Watch D2 este compatibil atât cu dispozitive Android, cât și cu iOS, ceea ce îl face un accesoriu versatil pentru orice utilizator.

Cei care vor să acceseze o sumedenie de planuri de exerciții și să-și creeze o rutină asistată pentru antrenamente particulare și efort fizic în general, o pot face cu ajutorul noului serviciu HUAWEI Health+. Acesta include acces până și la exerciții de meditație asistată sau ghidată, muzică pentru somn și diverse exerciții de respirație. Ceasul HUAWEI WATCH D2 vine cu 3 luni de acces gratuit la beneficiile menționate, după care, complet opțional, poți plăti 40 de lei pe lună pentru accesul la platformă.

În final, HUAWEI Health+ este disponibil în 35 de țări din Europa și vine cu beneficii suplimentare actualizate, inclusiv peste 170 de melodii pentru relaxare și somn, 178 de sesiuni de antrenament combinat și 21 de sesiuni de meditație în limba engleză. Programul Stay Fit oferă peste 100 de sesiuni de antrenament adaptate diferitelor scenarii, iar utilizatorii pot participa la Global City Run, care acoperă 14 secțiuni din orașe din întreaga lume. Serviciul este compatibil atât cu Android, cât și cu iOS, făcându-l accesibil pentru o gamă largă de utilizatori. Indiferent dacă vrei să îți îmbunătățești starea fizică sau să te relaxezi, HUAWEI Health+ oferă resurse esențiale pentru sănătate și bunăstare.

În România, HUAWEI WATCH D2 va fi disponibil la pretul de 1.999 lei in cele două variante detaliate mai sus, Black si White. Până pe 14 octombrie se va afla în perioada de precomandă, iar de pe 15 octombrie, va fi pus oficial la vânzare. Dacă te gândești să-l achiziționezi până pe 31 octombrie folosind magazinul online local al HUAWEI, ai parte de o promoție atractivă. Pe lângă ceasul efectiv, primești HUAWEI FreeBuds 5i, 12 luni de garanție extinsă, 3 luni de abonament gratuit in aplicatia HUAWEI Health+ si înlocuirea airbag-ului de la brățară valabilă 1 an de la momentul achiziției. Pentru doar 49 de lei în plus, la momentului achiziției Watch D2, primești un Smart HUAWEI Scale 3.

În concluzie, HUAWEI WATCH D2 vine la pachet cu o serie stufoasă de îmbunătățiri față de modelul lansat în urmă cu aproximativ un an și jumătate. Este mai arătos, mai deștept și mai capabil în a-ți monitorizare particularitățile legate de sănătatea cardiacă, detaliile legate de calitatea somnului și, desigur, performanța la sport. Functiile EKG si ABPM sunt certificate medical la nivel european și, deși nu înlocuiesc un aparat medical de diagnostic sau o consultație medicală, te vor ajuta să înțelegi mai clar cât de bine stai cu inima sau dacă ai motive de îngrijorare. HUAWEI promite 6 zile departe de priză pentru noul WATCH D2 și, din testele mele, tind să fiu de acord. După două zile de utilizare intensă, inclusiv cu monitorizarea sesiunilor de antrenament, o serie stufoasă de EKG-uri și funcția ABPM activă, am avut peste 70% baterie rămasă. Nu are rost să spun că o astfel de performanță este cu mult peste alternativele de la concurență, pentru că orice utilizator de smartwatch știe că un Apple Watch nu rezistă sub nicio formă mai mult de o zi departe de priză, două zile doar dacă te uiți la el fără să-l atingi.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele