07 aug. 2023 | 23:26

Experiență – cum mi-am ”asigurat” mașina cu o cameră IP Reolink și un NAS Synology, soluția deșteaptă după ce m-am ars o dată

ACTUALITATE
Experiență - cum mi-am ”asigurat” mașina cu o cameră IP Reolink și un NAS Synology, soluția deșteaptă după ce m-am ars o dată

În urmă cu aproximativ o lună, o mașină în viteză mare a trecut prin fața casei și a lovit mașina de serviciu a soției. Dacă nu aș fi reușit să identific făptașul printr-un proces foarte elaborat, costul reparațiilor ar fi ieșit din buzunar. Pentru a preveni repetarea acestei situații cu mașina personală, am făcut o investiție într-o cameră IP de ultimă generație de la Reolink și am profitat de o funcție mai puțin cunoscută a NAS-ului Synology pe care îl aveam de ceva timp.

Nimic nu este mai frustrant decât să-ți lovească cineva mașina parcată cât se poate de regulamentar în fața casei sau în parcarea dintre blocuri. Din păcate, numărul șoferilor inconștienți sau cu vagi cunoștințe în domeniu a explodat în ultimii ani, proporțional cu numărul autoturismelor din trafic. Partea și mai tristă este că, nu de puține ori, cineva îți lovește mașina și pleacă fără niciun fel de emoții de la fața locului, iar legislația din România îl încurajează.

Domnișoara de 21 de ani care a lovit mașina din imaginea de mai jos, deși nu s-a prezentat la Poliție în 24 de ore de la incident pentru a-și asuma vinovăția, a primit o amendă simbolică de 580 de lei (290 de lei în 15 zile) și suspendarea permisului de conducere pentru 30 de zile. Are toate motivele să repete evenimentul și data viitoare. Ca referință, Codul Rutier din România prevede sancționarea cu caz penal în momentul în care fugi de la locul accidentului, dar doar în situații cu victime. Altfel, Dumnezeu cu mila, descurcă-te.

accident masina skoda

Problema cu astfel de evenimente este însă alta. Din momentul în care ți s-a întâmplat o dată, stresul și presiunea psihologică devin extrapolate. Ceva posibil se transformă în probabil. Nu contează că nu ți-a lovit nimeni niciodată mașina în parcare. Subit, te gândești că se va întâmpla și săptămâna viitoare și, brusc, ești încurajat să găsești cea mai bună soluție, iar o cameră IP de ultimă generație face minuni.

Apropo de ”minuni”, în cazul incidentului de mai sus, am putut dovedi la Poliție că noi am fost victime datorită înregistrării video de la un vecin aflat la vreo 5-6 case mai sus pe aceeași stradă. Problema este că respectiva înregistrare era de calitate atât de slabă, iar viteza autovehicului atât de mare, încât nu am putut desluși modelul mașinii care m-a lovit, cu atât mai puțin numărul de înmatriculare. S-a văzut însă impactul, faptul că mașina soției s-a zguduit grav de la tamponare. Astfel, nu au existat dubii nici la Poliție, nici la asigurare, mai ales după ce am reușit să găsim făptașul prin intermediul unui alt șofer care circula pe stradă în acele momente și pe care l-am identificat pentru că se deplasa de 2-3 ori mai lent decât făptașa.

Reolink CX410

Reolink CX410 – filmare cu rezoluție de 2560 x 1440 pixeli cu 30 FPS

Reolink CX410 – cameră IP cu PoE, rezoluție înaltă și tehnologii avansate

În urmă cu câțiva ani, am scris un material legat de prima interacțiune cu camere de supraveghere Reolink. Îl găsești aici – Experiență: cum mi-am securizat toată casa cu două camere wireless ca să dorm mai liniștit. Pentru că funcționează impecabil chiar și după atâția ani, mi s-a părut normal să adaug încă un model în horă de la același producător, cu condiția să bifeze particularitățile care mă interesau. Cea mai importantă era să aibă o rezoluție nativă peste Full HD (Reolink CX410 are 4MP și 2560 x 1440 pixeli), 30 de cadre pe secundă și să se vadă impecabil atât pe zi, cât și pe noapte.

Un număr redus de cabluri a fost de asemenea pe listă, pentru că CX410 suportă PoE (Power-over-Ethernet), am bifat și acest aspect. Ca referință, dacă întreaga idee de PoE îți este străină, merită să ai în vedere că se traduce printr-un singur cablu de rețea atât pentru alimentarea cu energie electrică a gadgetului din dotare, cât și pentru transferul de date de viteză mare. În mod previzibil, nu aveam o astfel de soluție în casă, dar un switch cu PoE precum Reolink RLA-PS1 m-a ajutat să bifez și acest aspect. Are o putere maximă de 120W distribuită pe un număr de 8 porturi PoE cu până la 30W maxim per port. Este certificat IEEE 802.3af/IEEE 802.3at, iar pe intrare suportă Gigabit Internet. Ca bonus, are și protecție la trăsnet, respectiv supratensiune, ca să nu-ți strici vreun gadget conectat la el.

Reolink CX410 2K cu PoE și ColorX

Reolink CX410 2K cu PoE și ColorX

Revenind însă la camera Reolink CX410, aceasta este construită în jurul unui senzor de dimensiuni generoase de 1/1.8” cu diafragmă F1.0 pentru a captura de patru ori mai multă lumină comparativ cu un senzor F2.0. Filmează în H.264 și are un câmp vizual pe orizontală de 89 de grade. Suportă comunicare audio în două sensuri și are o alarmă foarte agresivă pe care o poți activa manual din aplicația de mobil sau automat, la mișcare. Este certificată IP66 pentru rezistență la apă și funcționează fără probleme chiar și la 50 de grade Celsius și într-o umiditate de 90%. Cântărește 480 de grame și are 67 de milimetri în diametru cu o lungime de 187 milimetri.

Este prima cameră din portofoliul producătorului dotată cu tehnologia ColorX. Aceasta se traduce prin abilitatea de a ”vedea” color în beznă, fără o sursă de lumină suplimentară sau un bliț puternic. Pentru a înțelege mai bine calitatea de care este capabilă în întuneric, poți arunca o privire pe imaginea de mai sus imortalizată la 3:50 dimineața, pe o stradă pe care cel mai apropiat stâlp de iluminat era la distanță de câteva zeci de metri.

Reolink - aplicație de mobil iPhone sau Android

Reolink – aplicație de mobil iPhone sau Android

Dincolo de tehnologia aproape SF detaliată mai sus, are și un sistem de iluminare ”tradițional”, dar cu lumină caldă – 3000K, maxim 400 de lumeni și graduală, pentru a nu te spulbera noaptea dacă ai un pic de treabă în curte și a nu deranja vecinii. Luminează exact când trebuie, când ai nevoie mai tare și când are ea nevoie să scoată detalii din piatră seacă. Vine cu algoritmi preciși de detecție și poate face distincția între persoane, mașini și animale de companie, ca să nu te streseze cu notificări inutile. Apropo, nu este nevoie de plata vreunui abonament pentru a te bucura de niciuna dintre funcțiile descrise mai sus.

Ca soluție de stocare suportată, are un locaș pentru carduri microSD de până la 256GB cu mențiunea că, din testele mele cu înregistrare continuă, ocupă aproximativ 60GB pe zi la calitatea maximă și numărul maxim de cadre pe secundă. Dacă faci un mic compromis și cobori bitrate-ul la 4Mb/s, în loc de 6Mb/s cum am optat eu, un card de 256GB îți va fi suficient pentru 145,6 ore de filmare. Având în vedere cât costă un card în 2023, nu ar fi o investiție foarte mare.

Chiar și așa, Reolink îți pune la dispoziție un abonament de stocare în cloud-ul companiei cu 3,6 euro pe lună sau 39 de euro pe an cu până la 30 de zile de înregistrări pentru o singură cameră. Dacă vrei conținutul a până la cinci camere stocat în cloud în aceleași condiții, până la 30 de zile, plătești 17,8 euro pe lună sau 195,5 euro pe an. Opțional, poți configura camera să-ți urce filmările pe un server FTP propriu, un Reolink NVR sau, în cazul meu, pe un NAS Synology, scenariu pe care îl voi detalia mai jos.

Ca o notă importantă de subsol și de ce m-a încântat enorm camera este abilitatea de a imortaliza numere de înmatriculare chiar și la viteză mare. Deși în toate capturile de ecran de mai sus am încețoșat partea a doua din numărul de înmatriculare, din prima jumătate este evident că, în cazul unui incident, poți prinde făptașii. Ai cu ce să mergi la Poliție să atești că ți-a fost lovită în mod autentic mașina de către altcineva și nu ți-ai făcut-o cu mâna ta, la fel și în cazul unei asigurări CASCO. Nu de alta, dar este stupid să-ți umfli valoarea asigurării anul viitor pentru că ai avut un accident anul acesta de care nici măcar nu ai fost responsabil.

Dacă ai afinități de interacțiune cu asistenți virtuali, te va bucura și compatibilitatea camerei cu Google Assistant și, în viitorul apropiat, cu Amazon Alexa. Când vine vorba de configurare, este suficient să o conectezi la rețea, preferabil prin PoE, instalezi aplicația Reolink pe iPhone sau Android, dacă nu o ai deja, iar în câteva secunde, ți-o va recunoaște automat. Îți definești parola implicită de admin și, eventual, modifici câțiva parametrii de captură, precum luminozitatea, prezența unui filigram pe cadru, opțiunile de înregistrare și particularitățile sistemului de notificare. Nu necesită niciun fel de cunoștințe tehnice pentru a profita la maxim de tot ce are de oferit. Este cât se poate de intuitivă.

Synology Surveillance Station

Synology Surveillance Station

Cum folosești Synology Surveillance Station pentru a-ți salva filmările de pe camera Reolink și nu numai

În urmă cu mai bine de doi ani, am detaliat experiența configurării unui NAS Synology împreună cu toate modurile în care mi-a făcut viața mai ușoară. Editorialul cu pricina era construit în jurul unui model Synology DS720+ și îl găsești aici – Experiență – cum mi-am rezolvat toate nevoile de stocare, acasă și la distanță, cu un NAS Synology. În continuare își face treaba impecabil și nu am umplut cele două hard disk-uri de 8TB, încă.

Un scenariu mai puțin uzual pentru care oamenii investesc într-un NAS sau Network Attached Storage este funcția acestuia de a găzdui filmări de pe camere IP, de a funcționa ca un NVR. Synology facilitează această funcționalitate prin intermediul aplicației Surveillance Station dezvoltată in-house de creatorii NAS-ului. O găsești în Package Center și, din nou, are un mecanism de configurare cât se poate de prietenos.

Îți găsește în câteva secunde toate camerele IP din rețeaua locală și, dacă nu a identificat perfect producătorul și modelul, poți ajusta aceste particularități dintr-o listă surprinzător de exhaustivă. După aceea, pentru fiecare cameră în parte, poți alege rezoluția pentru înregistrări, eu am optat pentru 2560 x 1440 cu 30 de cadre pe secundă. Poți alege să salvezi înregistrările de pe un număr de zile sau în limita unei cantități de spațiu. Când ai atins limita, cele mai vechi înregistrări sunt suprascrise automat. Poți defini zone din cadru care să nu se înregistreze niciodată printr-un așa numit ”Privacy Mask” sau poți activa detecția evenimentelor (Event Detection), dacă nu vrei să filmezi în permanență.

Din fereastra de redare a camerelor din Surveillance Station, fie din browser, fie cu ajutorul aplicației de mobil DS Cam pentru iPhone sau Android, poți vedea atât fluxul video în timp real de pe cameră, la cea mai înaltă rezoluție, cât și filmările din urmă. Opțional, există și aplicații de desktop cu funcționalitate similară. Dacă nu era evident, poți vedea fluxul video al camerelor în timp real sau înregistrat atât local, cât și prin internet, din orice colț al lumii, folosind sistemul QuickConnect.

Synology Surveillance Station - înregistrări de pe cameră IP pe NVR

Synology Surveillance Station – înregistrări de pe cameră IP pe NVR

Tot de acolo, poți alege să-ți descarci filmările dorite, indiferent dacă vorbim de câteva secunde de interes sau câteva zeci de minute. Din nou, opțiunile sunt similare pe telefon sau laptop/desktop. Iar pentru o navigare rapidă, evenimentele depistate sunt evidențiate ca o dungă albastră verticală pe fluxul temporal din partea de jos a ecranului. În orice caz, nu există niciun compromis de calitate între a folosi această soluție de înregistrare sau alta.

Una peste alta, am rezolvat pe termen lung o problemă destul de arzătoare fără bătăi de cap, fără prea mult efort, doar cu un pic de atenție la detalii și de cercetare în prealabil. Sunt convins că mai există și alte soluții ”deștepte” când vine vorba de a-ți supraveghea mașina, curtea, casa sau sufrageria, dar cea pe care am detaliat-o mai sus sunt optimist că va fi suficientă pentru majoritatea celor care sunt în căutarea unui somn mai liniștit noaptea. Calitatea experienței de utilizare este foarte bună, a conținutului imortalizat, la fel. Vorbim de genul de investiție pe care o faci o dată și nu-ți mai trebuie nimic mulți ani de acum înainte.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele