Zelenski a demis doi oficiali din serviciile de securitate, care l-ar fi trădat

Zelenski a demis doi oficiali din serviciile de securitate, care l-ar fi trădat

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a anunțat, joi seară, că a demis doi oficiali din serviciile de securitate, numindu-i „trădători“ pe aceștia. „Astăzi s-a luat o altă decizie în privinţa anti-eroilor. Nu am timp să mă ocup de toţi trădătorii, dar toţi vor fi pedepsiţi treptat“, a avertizat liderul de la Kiev. Mai multe detalii, în rândurile de mai jos.

Volodimir Zelenski a demis doi oficiali din serviciile de securitate

Liderul ucrainean, Volodimir Zelenski, a informat joi seară că a demis doi oficiali ai serviciilor de securitate, numindu-i pe aceștia „trădători“.

„Astăzi s-a luat o altă decizie în privinţa anti-eroilor. Nu am timp să mă ocup de toţi trădătorii, dar toţi vor fi pedepsiţi treptat“, a declarat Zelenski.

Este vorba despre fostul șef al Departamentului de securitate internă al Serviciului de Securitate al Ucrainei, Naumov Andriy Olehovych, și fostul șef al Oficiului Serviciului de Securitate al Ucrainei din regiunea Herson, Kryvoruchko Serhiy Oleksandrovych. Cei doi generali au fost degradați.

„Acei militari din rândul ofițerilor care încalcă jurământul militar de credință față de poporul ucrainean în ceea ce privește protecția statului nostru, libertatea și independența acestuia, vor fi inevitabil lipsiți de gradele militare de rang înalt. Generalii respectivi nu își au locul aici!“, a adăugat președintele Ucrainei.

În discursul său din timpul nopții, Volodimir Zelenski a numit trupele ruse „forțe ale răului“.

„Invadatorii au încercat să pătrundă şi să pună piciorul în casa noastră din diferite direcţii – de pe pământ, din cer, din mare. Se târăsc, zboară, navighează. Au atât de mult rău, atât de multă sete de distrugere încât ne aminteşte nu de oameni, ci de ceva de altă lume. Monştri care ard şi jefuiesc, care atacă şi fac crime. Himere ale infernului“, a spus Zelenski.

Citește și: Zelenski, mutare importantă: I-a demis pe șefii administrațiilor regionale din Odesa și Cerkasi. Ce plan are

Președintele ucrainean se va adresa luni seara parlamentarilor români

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, se va adresa luni seară Parlamentului României, potrivit anunțului făcut de Pavel Popescu, preşedintele Comisiei de apărare din Camera Deputaţilor.

„Am avut astăzi (joi – n.r.) o întrevedere cu o delegaţie ucraineană, formată din Reprezentanţi speciali ai Preşedintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, cât şi membri ai corpului diplomatic ucrainean. În delegaţie au fost prezenţi: domnul Oleksandr Bankov, Secretar de stat al MAE al Ucrainei, doamna Yliia Hryshyna, deputat al Radei Supereme al Ucrainei, domnul Paun Rohovei, Însarcinatul cu afaceri a.i. al Ucrainei în România şi domnul Petro Stoian, secretar II al Ambasadei Ucrainei în România.

Am reiterat în cadrul întâlnirii solidaritatea faţă de bravul popor ucrainean cât şi susţinerea totală şi necondiţionată a independenţei, suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei în graniţele recunoscute la nivel internaţional. Suntem în continuare fermi cu privire la sprijinirea tuturor sancţiunilor impuse Rusiei de către comunitatea internaţională şi ne-am dorinţa de a fi mai proactivi pe cateva teme concrete. Partea ucraineană ne-a transmis salutul şi multumirile Preşedintelui Zelenski“, a scris Pavel Popescu pe Facebook.

Citește și: