Rușii se pregătesc să încercuiască principalele orașe ucrainene

Rușii se pregătesc să încercuiască principalele orașe ucrainene

Forțele ruse se pregătesc să încercuiască principalele orașe din Ucraina, între care și capitala Kiev, a declarat un înalt responsabil din cadrul Ministerului american al Apărării, citat de dpa. „Vedem aceste eforturi de a le încercui și a le înconjura“, a precizat oficialul. Cât au avansat trupele lui Vladimir Putin în ultimele 24 de ore, afli în rândurile de mai jos ale acestui articol.

Rușii se pregătesc să încercuiască principalele orașe ucrainene

Armata lui Vladimir Putin caută să încercuiască principalele orașe ucrainene, inclusiv Kievul, a declarat joi un înalt responsabil din cadrul Ministerului american al Apărării, citat de dpa.

„Harkov şi Cernigov, Mariupol – vedem aceste eforturi de a le încercui şi înconjura“, a precizat acesta.

„Același gen de eforturi“, cu „numeroase linii de avansare“ ale soldaţilor ruşi, au putut fi observate și în jurul capitalei Ucrainei.

Potrivit oficialului citat, forțele ruse „au avansat 5 kilometri în ultimele 24 de ore“. Așadar, vorbim despre un „impuls“, a mai spus același responsabil american, adăugând că, chiar dacă nu e mult, trebuie privit în perspectivă.

În acest moment, Kievul este „puternic apărat“, astfel că este greu de spus cât timp va dura până când ruşii vor intra în capitala ucraineană, a apreciat el.

Acesta a mai spus că, în anumite locuri, trupele ruse se află la aproximativ 15 kilometri de centrul oraşului.

Citește și: Victoria lui Putin în Ucraina nu mai este „inevitabilă“. „Forțele armate ale Rusiei au fost decimate“

Kievul s-a baricadat. Ucrainenii sunt hotărâți să-și apere orașul

Șanțurile curg adânc în pădurile care înconjoară autostrada care duce la Kiev dinspre sud. Pozițiile de rezervă fortificate sunt pregătite pentru orice urmează.

Bariere antitanc metalice uriașe, cunoscute aici sub denumirea de „arici“ din cauza formei lor înțepătoare, sunt amplasate la intervale regulate de-a lungul drumului. Iar blocaje improvizate din saci de nisip și blocuri uriașe de beton stau la fiecare ieșire. Oamenii din Kiev sunt hotărâți să-și apere orașul.

Pe măsură ce forțele ruse se apropie, hotărârea locuitorilor săi este palpabilă, mulți apărând binedispuși. Unii clipesc un semn de victorie în timp ce vehiculele trec. Steagul național albastru și galben poate fi văzut peste tot (mai multe informații găsiți AICI).

Citește și: