Rusia explică „operațiunea” din Kiev. Rachetele au lovit în timpul vizitei secretarului general ONU

Rusia explică „operațiunea” din Kiev. Rachetele au lovit în timpul vizitei secretarului general ONU

Rusia nu dezminte informațiile în ceea ce privește atacul cu rachete de la Kiev, în timpul vizitei secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), Antonio Guterres. Reprezentanții de la Kremlin au numit operațiunea ”lovitură cu arme de înaltă precizie”.

Rusia, anunț după ce a bombardat Kievul în timpul întâlnirii secretarului general ONU. Ce spune Kremlinul

„Forţele ruse au distrus cu arme de înaltă precizie cu rază lungă de acţiune atelierele companiei aerospaţiale Artiom, în oraşul Kiev”, a anunţat purtătorul de cuvânt al Ministerul Apărării rus, Igor Konaşenkov, în cadrul unei conferinţe de presă.

Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al Ministerul Apărării rus a admis că trupele rachetă ale Forţelor Terestre ale Federaţiei Ruse au avut un atac puternic pe parcursul nopții de joi spre vineri. Nu mai puțin de 13 obiective militare ale Ucrainei ar fi fost atacate.

Rachetele rușilor au lovit trei centrale electrice care sunt lângă mai multe noduri feroviare. În urma acestei operațiuni cel puțin un om și-a pierdut viața.

Marile puteri europene au condamnat ferm atacul Kremlinului cu rachete asupra Kievului, în momentul în care secretarul general ONU era la o întrevedere cu Zelenski, în capitala Ucrainei.

„Deplină solidaritate cu poporul ucrainean, precum şi cu @antonioguterres şi @KirilPetkov (premierul bulgar), care se aflau în zonă ieri”, a declarat ministrul francez al afacerilor externe pe contul său de Twitter.

Totodată, Germania a catalogat operațiunea Rusiei din timpul vizitei secretarului general al ONU drept o acțiune inumană.

„Condamnăm ferm atacul rusesc cu rachete asupra Kievului în timp ce… Guterres se afla ieri la discuții”, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului, Wolfgang Buechner.

De altfel, în urma incidentului de joi, jurnalista Vera Girici de la Radio Europa Liberă din Ucraina și-a pierdut viața în propria casă. Vira Girici își începuse activitatea la sediul de la Kiev al Radio Svoboda pe 1 februarie 2018. Înainte de această perioadă, jurnalista a lucrat la principalele canale de televiziune din Ucraina.

Primarul Kievului, Vitali Kliciko, anunțase pe contul de Telegram că trupul neînsuflețit al unei femei a fost recuperat din dărâmături în districtul Chevchenkovsky, unul dintre locurile atacurilor de joi asupra Kievului.

Citește și:
Etichete: